melancolia ni se trage din neam
de la drumul cu plopi care se înfundă în infinit pe unde mergem neînsoţiţi
de la prea blânzi cu singurătatea nicicând niciunde nu s-au mai încheiat atâtea tratate
din prea curaţi ieşiţi parcă din icoane şi nu din propria încăpere unde creşte o plantă ca iedera
pe inimă mergem clasic tu cu mândria înainte eu cu smerenia dinapoi şi basmaua neagră de gânduri
cu mâinile căzute pe lângă starea asta perenă lăsăm în urmă doar nume ca şi când
dacă am privi înapoi nu am vedea decât cimitire şi busturi de piatră şi inscripţii
am cunoscut un iepure alb
vorbea despre lup
ca despre un dat necesar
iepurii spunea el sunt minuni mici
din carne dulce
într-o zi lupii s-au plâns de foame îndelungată
poftiți cita el din istoria iepurească
acum sunt alb-că-mai-alb-nu-se-poate
ieșiți la vânătoare noaptea
nu mă bucur când îi văd
a scris el cândva despre lupi
toată lumea știe că nu suntem eroi
dar cine știe cât de curat râdem
atunci când liniștea se transformă brusc
în cucu-bau
și ne gâdilă pe la subțiori blănița
moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte leandri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş
cum să te împac suflete zbârlit de viaţă maşteră
hai să-ţi trec pieptănul otrăvit în răspăr
vezi firele tale albe-negre/ te-ai covăsit surioară
începe să-ţi miroasă transpiraţia acru înghiţi cu noduri
câte un bulgăraş de soare/ dejavu din zdreanţa tinereţii
cu zăpezile bărbatului care te trăgea pe sanie şi spunea
că ninge dacă el vrea
amară viaţa ca o dulceaţă de nucă verde
poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării
ce mai arde în unii din noi
o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce
un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers
dar nu vom fi niciodată îndoiala ta
nici frigul orfan al unei lumînări stinse
ne vom întoarce-acasă într-o zi
acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii
Comentarii aleatorii