mi-e bine când inima îşi vede de drum după cuvinte
jumătate din viață s-a tot dus cu vorba
abia la primul sărut
cu acelaşi surâs simplu
veghez
cum nu mai e vreme
de atîta noapte
cerul protejează coasta din care va naşte un alt răsărit
pentru ultima oară
cu chipiu pe cap
rugăciunea spusă dintr-o suflare
împinge sufletul mai cu viaţă
mi-am pus haina pe îngerul meu și i-am zis vine toamna
frunzele se arcuiau concav iar verdele lor curgea pe noi
trecătorii se dezlipeau mai greu de trotuar după care El
îi sprijinea pe fiecare să urce în norul Lui
și m-am zgribulit pentru că îngerului meu îi plăcea haina
am luat o piatră de lângă gară să îmi aducă aminte din ce
sunt făcut pentru că plecările mele sunt fără mare zgomot
și m-am întors spre locul tău iar locul tău stătea cu fața la
un orizont răvășit e bine încă mi-am zis și îngerul a oftat
oamenii pier din lipsă de aer
ploaia miroase a sulf
după moarte
pământul cu faţa înmuiată
dezleagă copacii de păsări
cineva vorbeşte în
stele
răspund acid
vom intra în cameră pe rând, așa cum am fost cândva
unul gălăgios, cu gura mare, altul ceremonios, timid
lui George i se va înroși cicatricea de la emoție
Dan va face naveta ca să se asigure că și-a spus bancul
la toată lumea, Emi va fuma într-un colț zâmbind ușor
ca unul care se teme că i se va termina zâmbetul înainte de zori
de sub castan vor reînvia melodii ucise de o vrabie a tinereții
mie îmi va veni brusc să mă îndrăgostesc, să sufăr, să scriu
cineva căruia nu-i văd bine fața îmi va explica didactic
Comentarii aleatorii