te-aş fi aşteptat ani lungi
la fel cum pescarii aşteaptă sirenele-n larg
năuciţi, cu plasele pline de peşti, noaptea, pe lună plină
te-aş fi căutat ca pe un inorog
pribegind ev după ev, tot mai tânără, tot mai departe
ireal
te-aş fi iubit
dar
ce bine
ce favor
împărţim aceeaşi pulsaţie a secundei
şi atât de aproape
mulţumiri
norocului brut
acelaşi fericit scâncet de la naşterea universului
Când vastele timpuri dispar într-un număr
şi spaima dezmiardă duioase detalii
un Prinţ se iveşte prin sparte vitralii
cu astrul absenţei – pecete pe umăr
mişcarea a stat nemişcată în fugă
în colţuri de haos vie veghează
înaltă, secretă, adâncă şi trează
zidită în pajuri – a şerpilor rugă
pe veşnic nestinsul, sfântul sfârşit
prin vamă de aur pogoară-se harul
spaţii de sete alină-şi pojarul
căci jertfa supremă s-a săvârşit
s-a așezat pe scările murdare
acesta e primul meu tablou
așa a spus și a-nceput să cânte toate culorile la un loc
la urmă de tot a venit poliția
nu-i vina ta
e doar o întâmplare tristă
aveai atâta nevoie de roșu
așteaptă și vom plânge împreună cu tine
goală pasărea aducea a marradi
el desenează poeme în culori galbene pe ziduri albe
și orașul strălucește la soare în el doar vină
și marea
nu mai mult
după amiază când orașul e uitat să doarmă
ea vine întotdeauna să citească singură
într-o zi vântul a șters pagina lui și orașul
nu a observat
Toată apa din trup
mi se adunase sub inimă,
călcâiele erau o idee de gumă,
spuneam în gând tabla înmulţirii cu şase –
ceva concret,
puţin control.
Te-ai întors brusc după umărul stâng,
am mai apucat să-ţi văd dunga ochilor,
ochii cu albastru spart şi roşu ud,
ochii aidoma sfârşitului,
ţi-am mai atins, ca-ntr-un accident, firul mâinii,
am încercat să-ţi mai spun ceva.
Călcai grăbit şi subţire
în mine;
în fiecare odaie întorceai tablourile
cu faţa la perete.
Comentarii aleatorii