nicio zi nu-mi pare sigură
în încercarea de a evada
scapă numai poemul
de-o vreme unghiile roase de la o mână
mi-au adus aminte să nu renunţ la ce mi se cuvine
după lungi aşteptări
inimile bătute în cuie nu pot fi deschise
fericirea s-a împărţit direct de pe linia destinului
pe mine m-a socotit după vârstă
mi-a dat din ce-a mai rămas
mult prea târziu
zâmbesc
în trupul gol
moartea nu mă mai apasă pe suflet
mă aşezam la masa cu sertar ros de carii
şi mâzgăleam verdele de april
deseneam curbele cu florarul fiindcă era nevoie de soare
unghiurile drepte cu echerul fiindcă era nevoie de umbră
prindeam forma florilor după ureche
fluturii palpitând dintre corzile mandolinei
fericirea venea la oră exactă ca un poştaş pe bicicletă
simţeam zvâcnetul arcurilor fără amortizare
şi aşteptam să îmi arunce pachetul
ne plimbăm în fiecare seară pe aici
citim toate scrisorile înainte ca spațiul să ne comprime de tot
oh, dar dragostea nu este reală în jurul nostru
totul e imaginație, construcție
tramvaiul care ne duce acasă, noaptea, în ultima cursă
zdrăngăne își continuă mișcarea pe strada lăpușneanu
ca și cum ar fi viu
înspre gară unde vom privi alte fete care își târîie trolerele
niște suflete micuțe, gingașe
pășesc înspre noi cu grijă si foame printre alte griji si dărâmături
Am fost plăsmuiți la cumpăna dintre zi și noapte
în placente moi de aloe
Pe drumul luminii un big-bang străin
le-a făcut ca niște globuri de cristal pline cu aer polar
Acum stăm cu mâinile contorsionate înspre propria inimă
și cu unghiile învârtim roți nevăzute
Cu fiecare puls învățăm alfabetul morse
și pierdem cuvintele pregătite să intrăm în ele
ca într-o fașă albă pruncul proaspăt îmbăiat
Comentarii aleatorii