în curând se vor sfârşi sărbătorile
iar cadourile voastre vor îmbătrâni
în pod aşteptând cuminţi pe rafturile cu ani
va mai trece o vreme până când
podul de gheaţă se va topi
şi va picura în somnul vostru
amintire cu amintire
dar până atunci
mă voi întoarce la nopţile cu ochii tulburi
blândele mele partenere de veghe
dosite după jucăriile din pluş
măcar acestea nu-mi vor ghici viitorul
numărându-mi în gând paşii cu soţ
şi nu-mi vor cere clipele de tandreţe înapoi
voi contempla nepăsător acest prezent
pe vremea aceea
făceam drumurile pe jos
până la cer și înapoi
noaptea
când se umplea câmpul
de zmei și de iele
și nu mi era teamă
aveam o rană în cap
luminoasă
și mama îmi spunea
că ar fi de aripă
de înger
că știe el de ce așa
că eu să nu mi fac griji
că rana asta
o să mi fie de mult bine
și eu credeam
pe vremea aceea credeam
și toate dorințele mele
se țineau după înger
și toate cuvintele mamei
îmi erau ca laptele
unii spun că am veni
oase argintii:
biserica era mereu curată
ca ochiul lui dumnezeu înainte de asfinţit
praful dinăuntru rămânea suspendat
pe ninsoarea de raze din ferestre,
se amestecau deasupra aurele sfinţilor
fără tămâie sau lumânări
solzi aurii:
în biserica veche praful e mai rece
ca mălaiul într-o moară părăsită,
pluteşti într-un acvariu îngheţat,
fosilă antediluviană,
îţi cresc branhii prin care respiri fără zgomot
fraţi şi surori
tu ştii
nu am mai cântat niciodată aşa
da, şi eu aud flutureii când se prind de gleznele îngerilor
şi eu ascult cum danseaz-o
luminiţă
în aer
mă simt atât de sfioasă acum/te rog nu mă mai ţine cu totul
captivă
e prea multa blândeţe/ca un fel de zăpadă fulguindu-se pe
crizantemele palide ale acestui septembre
Comentarii aleatorii