păsările domestice nu zboară departe
doar vocea ta se înălţa împreună cu alte cântece
mă trezesc dintr-un vis
frunzele nu şi-au prins părul când s-au aplecat spre mine
în mâinile tale
piatra nu se mai mişcă
de-a dura vin lucrurile care par să se întâmple
în cele din urmă soarta mă va scoate în ploaie
înapoi în lume
îndrăgostiţii
umblă la nesfârşit de la o casă la alta
uşile închise miros a poezie rănită
poetul scapă înainte să fie marcat pe viaţă
priveşte înspre trup
vreo treişpe inşi
un bgp200
un cat
o basculantă
un camion
vreo şase de pe-aci
cum se aşterne lucrul acela de care
vom uita
zgomotul grămezile aerul prăfuit
pe oamenii cu lopeţi cu nivelatoare
pe unii cu descărcatul cu împrăştierea
pe alţii cu datul din cap din umeri
pe cei cu întrebările
pe cei cu verificările
pe cei cu mâinile la spate
m-ai ascuns în tine ca într-o ramură tânără
fiecare bătaie de aripă e un zbor
fiecare secure ne visează sfârșitul
stai liniștit nu contează spui tu
din muguri fluturi calzi
îmi cad în venă
recunosc ploaia după hertzi
ascult de cei care speră
să nu fiu pedepsit dacă fur
liliacul din curtea morţii de copil întreb
am voie să dorm până târziu
corbi îşi ţin respiraţia
atâtea coarne tăiate nu au strâns niciodată
la jertfa de seară
preotul înţeapă bucla de aer
în muzeul holocaustului din biserica evanghelică
temporar cu intrare liberă de vacanţă
o fetiţă urcă la etaj printre orgile nefolosite
citeşte timpul ca pe un cod de bare al istoriei
între numele şi anii scoşi la lumină
(doar vântul mătură terasa celui mai înalt spital din oraş
la sfârşit de săptămână
nimeni nu mai păzeşte masa cofetăriei cu steguleţele altor ţări
din cupele de îngheţată ce se vor topi în absenţa copiilor)
Comentarii aleatorii