în locul în care am făcut primii paşi
creşte o shaormerie
doi bătrâni în expectativă
pe bancă
un copil scapă pe jos o portocală
de -a buşilea
oamenii mă calcă pe cap
stânga dreapta grăbiţi
nimeni
nu întreabă copilul
unde şi-a julit genunchii
li se scurge ketchup-ul
aşteaptă la coadă
plantaţi ca nişte cruci
liber, fără constrângeri
sunt ceea ce nimeni nu poate ȋnţelege
căci eu sunt cel ce n-are nume
eu sunt
spulberatu-mi-aţi urmele scrise-n nisip
limpezitu-mi-aţi apele ce-am plâns
despicatu-mi-aţi sunetele
şi amintirile
de frică
dar nu m-aţi găsit
n-aţi aflat
ceea ce era bine ştiut
eu nu pot fi alungat
eu sunt sămânţa din semn
urma lacrimilor
miezul sunetelor
carnea amintirilor
şi a trăirilor
eu sunt tu şi tu şi tu
şi voi ştiţi
şi-acest lucru vă macină
În duminica aceea
măştile nu s-au mai întors cu faţa la faţă
în dungi de cretă portocalie
frunzele cădeau cu un minut de întârziere.
Ne-am salutat ca două respiraţii vechi
fără să ne atingem mâna sau obrazul
de sub unghiile murdare ale cerului
lipsea un planor.
Ţi s-a făcut frig
ai cerut ceai de mentă
din aburul vernil un câine creţ îţi lătra sub bărbie
ai aprins o ţigară
cu lesa din ea mi-ai lipit câinele de faţă.
Era frumoasă și hai-huie
Pierdută-n ceața imatură
Ca un sărut fără de gură
Un halou de marmură și parcă clei
Ți-am recitat din câțiva zei
Și-am tot lipit câte-o câtime
Din coapsele cu linii fine
Dorințe adunau din pori
Pierdute, foste dezmierdări
Erai superbă și aproape goală
Pe o copertă de la școală
Pe care-am desenat dintr-un impuls
Brațe lungi cu dor de dus
Și oricât de fascinat eram
Tot incompletă te iubeam
Comentarii aleatorii