este sabatul în care dormim
cu telefonul închis şi ferestrele zidite
de lume
fugim împreună
lângă un cal lângă un foc lângă apă
întâmplarea nu pune nimic între noi
decalogul
îmi spune cine urăşte mai mult
niciun animal nu ţine atâta supărare
lupii cu părul zburlit şi tot se pleacă lunii
fraţii mei duşi în căruţe cu gratii
singura grijă a lui cobuz era să nu-i fure cineva bicicleta
la crîşmăriţă striga marianoo ai grijă la bicla mea şi mută pe taraf tv
în jumate de oră dădea pe gît patru sferturi de muscăţel se lăuda
că a fentat moartea cînd l-a dus nevasta la tratament în italia
toate astea s-au întîmplat pînă cînd o noapte mi-a spălat picioarele cu ulei de măsline
ca magdalena cristului
a intrat unul în crîşmă şi-a zis
bă am văzut pe cineva la urgenţe cum era resuscitat dar n-a avut nici o şansă
şi uite-aşa a ajuns cobuz în legendă
dinspre sud amiaza se descompune încet
printre roci masive tufe de afiniş
lasă penumbrei meandrele fluviului
toamna imperială toarnă purpură în potirele marelui Rege din Nord
acest foc eterna dilemă
care începe să mistuie
noul portret al lui Dorian Grey
anotimpul adevărului pe care îl cauţi
se află totuşi undeva în Ţinutul Hebronului
prin Valea Eşcor undeva la răsărit de mare
de ce-ai continua acest drum
eşti istovit şi te-ntrebi
când din clepsidra lumii numai nisipul timpului îl poţi bea
Comentarii aleatorii