transfigurare

imaginea utilizatorului nicodem

pe atunci nu erau peşteri
oamenii se ascundeau în copii
copiii se ascundeau în păpuşi
la răscruce de drumuri se-ntâlneau datini vetuste
vânzătoarea de flori la toată lumea spunea madam
aveţi o pălărie frumoasă
reclamele pentru diferite cocteiluri erau lipite de cozile zmeilor
neliniştea-n somn se-ntorcea de pe-o parte pe alta
netrădată de mimică

făcută din cîrpe
azi
viaţa
în felul în care îşi scrie-ntâmplările pare un buzunar descusut
moda nu mai permite să urezi de bine vecinului
muncitorii sînt acuzaţi de pierderea vremii
din gunoi fumul se ridică spre cer ca vaietul buhei
ţintă greu de lovit e pînă şi luna înfiptă în
vârful copacului

duiumul de zile pe care le mai am de trăit
e număr simbolic certe falimentări scoase la
licitaţie dor fotografii roase la colţuri
asta sîntem
în mine sîngele împotriva timpului se răscoală
de ce îi dau vin în pahar de cristal
domnule îi spun fii atent
tensiunea mică o poate răni pe cea mare
e de ajuns să te superi o singură dată
fatal
şi ucizi viitorul

Comentarii

ironie

cu zâmbetul pe buze...
foarte frumos începutul poemului. reuşeşti să trimiţi lectorul într-o lume străveche, apoi să-l treci prin cârpa asta de viaţă şi să-l aduci la stadiul de fotografie îngălbenită. se pare că asta este evoluţia. mai avem viitor?!
(un singur lucru a rămas, totuşi, neschimbat: "reclamele pentru diferite cocteiluri erau lipite de cozile zmeilor"...).
da, am simţit că s-a petrecut o adevărată transfigurare!

asa cum

o leaca dureroasa, asa cum se cuvine... strofa a doua, de la "moda nu mai permite..." imi pare ca e altfel, suna mai aiurea, pare discurs moralizator fara solutie. imi place inclusiv finalul poeziei. chiar daca dincolo de poezie stiu ca stii ce e speranta. Zile faine iti doresc, cu duiumu'!:)

m & m

mulţam şi mulţam, Otilia, Silviu. fără alte cuvinte, înapoi la treabă.