un ocean în care nu mai încape nimic,
un chirurg care să ne coase brațele după ce
au fost smulse de rechini cu dinți ascuțiți.
așteptăm tehnica fotografică ce o să ne facă la fel de frumoși
precum manechinele din vitrinele marks & spencer

în timp ce

rămânem trupuri în hipotermie plutind. nu, nimeni nu o să ne recunoască
moliciunea pieli în iarna decadentă care tocmai se naște.
când tot ce s-a putut a fost eliminat / aruncat în ape tulburi.

așa e în fiecare film
despre iarnă
extrădare
exiluri. cer neschimbat de sute de mii de ani,
apoi inducerea comelor, sinestezie,
delir controlat .

și ca să fie totul mai clar
zeii destinului ne filmează.

printre carcase de metal,
vapoare naufragiate / căutându-ne unii pe alții.
cu brațe de plastic, cu torsuri înțepenite în care nimeni nu trebuie
să știe că ne mai bat
inimile senine și blânde. ne vom trezi

și trupurile noastre vor aluneca
mai departe prin zăpadă
vor fi primele noastre

snow drifts

vom aștepta
alte creșteri, explozii interioare care niciodată nu vin.
peste timp s-a turnat kerosen,
curge cu viteză.

dar ceva s-a oprit de câteva sute de ani/

cordurile legate cu funii, tocmai au pornit
și ne dor.
iar noi nu ne vom aminti,
nu vom ști niciodată de ce.
.
nici atunci când ne vom privi mâinile amputate
în oceanul din fața caselor
nu vom încremeni de frică
pentru că asemenea lucruri se întâmplă des

ne vom bucura de soare
ca de un copil mic și trist căruia tocmai i-am cumpărat o nouă jucărie frumoasă
îi vom spune povești pe care cândva le-am crezut și noi,
tulburătoare, adevărate.