numai tăcerea şi-a băgat minţile la cap
copleşită
inimă şi-a făcut cuib din singurătăţi
din umbra ei
învaţă-mă cum să fac drumul printre oameni înfofoliţi în şaluri gri
deschide-mi ochii
cu vârful degetului arătător

ce dor mi se face de locul unde
nimeni nu trăieşte viaţa din obligaţie
o singură poezie de-aş lua în fiecare noapte
înainte de culcare
cuvintele mi-ar fi îndeajuns
să-mi arate cel mai înalt loc de unde pot vedea cum stau lucrurile