el zâmbește, pentru ultima oară
îmi pune trandafiri roșii în mâini și lasă să mă
înțepe spinii lor până iese toată durerea.
durerea există, diana, ca un ghem de ață
roșie, rostogolindu-se.

să ne aducem aminte din când în când și
de casa noastră diana, unde bătrânii noștri
au murit. un singur carnețel roșu pe care
am însemnat datele din iulie și iunie.
trei iulie și iunie, atunci te-ai născut
tu și au murit ei.
fără nici o ironie, diana numele tău e frumos
de parcă ai știut că vei fi frumoasă
că ei te vor iubi, că și eu te voi iubi.

***
tu te uiți în fiecare zi în oglindă,
îți apropii prea tare chipul de ea
oglinda tremură puțin și ochii par că se dilată, dar în
spatele ei nu e nimic, în jur e doar camera singură
dulapul cu haine și patul cu cearșafurile
lui albe, toate pregatite pentru noi.

***
tu îmi spui, e un ritual,
ca un joc desenat pe ecran. să ne iubim,
să murim, întâi tu, apoi eu.
trandafirii roșii din colțul blocului
cumpărați seară de seară sunt
din grădina noastră.

prin tunelul nostru,
până la grădina noastră e frig, tu lași
durerea să se scurgă în toate felurile
posibile, e o durere puternică, nemuritoare
ca mușcătura unei hiene,
ea ne încălzește inimile. tu îmi spui, să
privim un film nesfârșit, mut până adormim.

***
tu îmi spui, am aruncat petalele
de trandafir peste patul nostru, de-acum o să
ningă nebunește
ca într-o zi de vară
puful de păpădie.