Virgil -
iluzie
o masă fără amintiri
un scaun
cuvinte aruncate de-a valma
împroșcînd pereții
tăcut
umbrele noastre mototolind tavanul
ca pe un cearșaf
inevitabil
gîndul că ai putea pleca
Poezie:
crochiu I
o masă fără amintiri
un scaun
cuvinte aruncate de-a valma
împroșcînd pereții
tăcut
umbrele noastre mototolind tavanul
ca pe un cearșaf
inevitabil
gîndul că ai putea pleca
Comentarii
si mie mi s-a parut uzata
aleksandar -
si mie mi s-a parut uzata constructia "masa fara amintiri" la prima citire, dar in economia poemului cred ca se incadreaza bine.
ce imi place la poem e ca ai reusit sa "extinzi" spatiul intr-un mod elegant (si ma refer aici la 'cuvintele care improsca peretii' si la 'umbrele mototolind tavanul'). desi sunt multe verbe pentru un poem scurt, atmosfera pare mai degraba statica. mie poemul mi-a lasat impresia ca lucrurile se intampla doar in exteriorul camerei, iar plecarea ar putea fi cumva un protest in acest sens.
desi leaga bine restul poemului de ultimul vers (care da sensul, de altfel), pe mine m-a deranjat alaturarea 'invizibil-inevitabil' probabil pentru ca acel 'inevitabil', inainte sa-l legi de ultimul vers, il asociez cu 'cearsaful invizibil'. ori 'cearsaful invizibil inevitabil' nu-mi suna deloc bine.
n-am probleme cu
moi -
n-am probleme cu invizibil/inevitabil. in schimb imi scapa logica conform careia tavanul ar fi un cearceaf invizibil.
imi vine sa zimbesc citind ultimul
Virgil -
imi vine sa zimbesc citind ultimul comentariu. probabil ca brusca ta lipsa de imaginatie va fi numai trecatoare. ai dreptate aleksandar, si eu sint tentat sa afirm ca acea apropiere poate fi calificata drept un "weak link" in text. dar am mai practicat-o. nu neaparat din lipsa de vocabular sau imaginatie ci mai degraba dintr-o stranie nevoie/dorinta de a sugera "mecanic" vulnerabilitatea unei imagini. cumva ca si cum pe pinza unui tablou/crochiu ai murdari un colt pentru a stirnii emotii de revolta/ dezamagire/respingere(?) in cei ce il privesc. evident, un critic "normal" va considera ca "tensiunea" creata de acel lucru concentreza mult prea multa atentie si anuleaza ideea de creatie artistica per se. dar uneori am senzatia ca am devenit aproape anasteziati prin "cursivitatea artei". iar asta ma enerveaza. aproape ca pleznesc cu pensula pe canvas ca sa te enervez pe tine, cel care privesti. evident, poate ca "mediocritatea artistica" este la mine.
:)) poate ca.
moi -
:)) poate ca. momentan raman la parerea ca in versul acela se putea mai bine.
ce n-am spus in schimb este ca imi place ideea de crochiu si faptul ca stiti sa incheiati un poem.
inteleg acum intentia.
aleksandar -
inteleg acum intentia. aduce mai mult sau mai putin cu lectia cubului a lui Nichita (dar in alta cheie desigur). cu toate astea, sunt sigur ca iti dai seama de riscul pe care-l presupune acest tip de constructie. ma gandesc aici la faptul ca prima bariera de care te lovesti cand lecturezi un text nou este (aproape mereu) de ordin stilistic si abia apoi reflectezi la subtilitatile textului. Observatia am simtit nevoia sa o fac pe textul de mai sus mai ales pentru ca e un text scurt. pe o panza mica, riscul ca "murdaria" sa eclipseze compozitia in sine creste considerabil.
Simt ca am dat cu acest comentariu un mic zoom out de pe observatia facuta poemului asa ca vreau subliniez ca sintagma de care am vorbit nu trage poemul in jos, doar ca e o chestie de finete.
am renunțat la „invizibil”.
Virgil -
am renunțat la „invizibil”. la o analiză (ceva mai exigentă) a textului mi s-a părut oarecum subînțeles
modific doar de curiozitate ce-mi
elia-clodia -
modific doar de curiozitate ce-mi iese inspirata de ebosa.
o masă
peretii fără amintiri
un scaun
impulsuri aruncate de-a valma
împroșcînd pereții
tăcut
umbrele noastre mototolind tavanul
ca pe un cearșaf
inevitabil
gîndul că ai putea pleca
cred ca mi-a iesit o tenta erotica.
acum:
ati ales un spatiu, apoi ati incercat sa descrieti o secventa de viata altfel.asa am zis intai. apoi am zis: crochiul poetic declanseaza iluzia unui spatiu material pentru un sentiment. imbinarea dintre material: masa, scaun, cu abstractul pe mine intotdeauna ma apasa, imi transmite o suferinta, comunica o suferinta ca fundalul unui alt sentiment mai complex. materie/ abstract, complicat, ratacitor.asa percep eu in general.
o masă peretii fără amintiri un
elia-clodia -
o masă
peretii fără amintiri
un scaun
pulsiuni aruncate de-a valma
împuscand moleculele de aer
umbrele noastre mototolind tavanul
ca pe un cearșaf
inevitabil
gîndul că ai putea pleca
inaintea lunii
Frumos, pe gustul meu adică
margas -
Frumos, pe gustul meu adică minimalist și plin de substanțâ, poezie și tablou împreună și deodată... chintesență de cuvânt.
Aș renunța totuși complet la versul 'un scaun' care, în afară de faptul evident că masa are și scaune, mă rog, a rămas doar unul singur, unde s-au dus celelalte, asta s-ar putea să ofere câteva clipe de meditație nu suficiente însă pentru a merge cu restul poemului.
Felicitări pentru un text bun domnule Titarenco,
Marga
P.S. Ingăduiți-mi să râd de să mă prăpădesc citind propuneri de genul celei trimise de elia-claudia (sper ca nu este însăși elodia pe aici) și care nu au nici în clin nici în mânecă ori cu textul ori cu ideea. Dar asta e, Hermeneia e un site americano-românesc democratic și original unde dacă vreau să fluier, fluier, right?
trebuie sa ma apar.
elia-clodia -
trebuie sa ma apar. inteleg foarte bine ce iseamna o camera in care nu s-a inradacinat nimic, parca ai fi niciunde. insa am mai recitit poemul si incep sa inteleg mai mult. umbre care sunt prinse temporar una de alta, o masa si un scaun, doar prezent, clipa surprinsa.
bingo.
elia-clodia -
bingo. bingo!uite asa imi place mult mult. am cazut in capcana iluziei. am vazut o camera care nu era, si chiar multe altele. super.