Îmi place micul tău experiment vizual, dar am și câteva rezerve. Părerea mea e că este ușor redundant sa descrii cititorului ceea ce vede deja. Dacă nu ar fi fost ilustrația, aș fi spus că este perfect așa. Patru versuri concentrate care fac cititorul să gândească dincolo de ceea ce ai spus acolo, către ceea ce ai vrut să spui. Pe scurt, fotografia e deja alb negru și se mai vede și sacoșa din mâna copilului. Este suficient pentru cititor pentru a avea deja sugestia că fetița poartă tocmai în sacoșa din pânză o posibilă realitate (a ei sau a altcuiva). Deci eu aș vedea așa poezia: „fetița aceasta nu sunt eu ci oricare proiecție a dumnezeului meu surprins pe o peliculă cum duce cu sine o posibilă realitate” Sau dacă e să fiu și mai îndrăzneț aș spune: „nu sunt eu ci oricare proiecție a dumnezeului meu surprins pe o peliculă cum duce cu sine o posibilă realitate”