Jurnal de nesomn 2.0 - IX –

imaginea utilizatorului Virgil
anunț foarte important

Vreau să vă aduc la cunoștință cîteva schimbări semnificative în funcționarea Hermeneia. Așa cum ați observat, de o bucată de vreme există din nou editori pe Hermeneia și este foarte posibil să mai invit și pe alții să ne ajute și să facă parte din consiliu. Deocamdată mulțumesc celor trei și vreau să spun, fără nici o urmă de măgulire, că am o deosebită apreciere pentru munca lor și au încrederea mea pentru aceasta. Sînt onorat de prezența și ajutorul unor oameni atît de talentați și inteligenți.
Munca lor a devenit în ultima vreme și mai perceptibilă (de către ceilalți) prin introducerea cîtorva modificări în funcționarea site-ului și comunității Hermeneia. Sînt cîteva modificări pe care vroiam să le fac de multă vreme și mă bucur să fi reușit să le implementez. În principal ele sînt: procesul de aprobare pentru textele membrilor nou veniți și novice, Șantierul Literar, eticheta Text Inacceptabil și butonul „atenție editor!”. Toate acestea și încă altele la care mă gîndesc pentru viitor au ca scop dezvoltarea Hermeneia ca un site interactiv de literatură și arte, încurajarea inovației, dialogul în interiorul site-ului și, nu în ultimul rînd, promovarea dorinței inițiale cu care a fost creată Hermeneia: „Scopul comunității literare Hermeneia nu este elitismul autorilor ci al textelor. Se urmărește promovarea calității literare prin textele care se publică și opiniile critice care se exprimă.” Oricît ar părea de greu de crezut pentru unii, pentru mine acesta a rămas scopul Hermeneia și acum, după aproape 5 ani de la apariția ei ca și eSocietate și eZine de Literatură și Arte.
Unele din aceste schimbări au fost deja observate, altele nu sînt încă atît de evidente.
Am să o iau pe rînd.
Înainte însă de a prezenta schimbările și noile aspecte funcționale vreau să introduc cîțiva termeni pentru a evita confuziile și pentru a salva paranteze și repetarea definițiilor. Deci.
Termeni folosiți în acest anunț:
- NN = nou venit + novice
- ACCED = autor + colaborator + corespondent + editor (incl. redactor șef) + director
- text = orice text introdus pe Hermeneia.com inclusiv introduceri care conțin numai o imagine sau un applet multimedia (sunet, film, slideshow, animație, combinații, colaje, etc.). Orice text pe Hermeneia are un corp al textului, un autor, un titlu, un subtitlu, o dată de publicare și o încadrare într-o anumită categorie și subcategorie. Subtitlul este facultativ. Un text poate avea la un moment dat atașate “penițe de aur”. Există trei categorii de texte pe Hermeneia.com:
- texte NN = texte postate pe site de membrii nou veniți și novice
- texte ACCED = texte postate pe site de către membrii autor, colaborator, corespondent, editor (incl. redactor șef) și director
- texte speciale = textele cu regim special sînt textele de tipul FAQ(RIF), copyright, regulament. Acestea pot sau nu să conțină mențiunea autorului, data, etc. Textele cu regim special sînt postate de regulă numai de către directorul site-ului.
În materialul de mai jos ne vom referi doar la textele NN și ACCED
- aprobare = criteriul în funcție de care un text NN nou-postat este sau nu lăsat să apară pe site. Un “text neaprobat” conține un mesaj albastru de atenționare deasupra textului.
- șantier literar = un spațiu special pe Hermeneia.com unde sînt listate textele aprobate dar care sînt considerate foarte slabe din punct de vedere literar sau cu anumite erori gramaticale, vocabular, etc.
- text inacceptabil = eticheta pe care o primește un text considerat totalmente inacceptabil pentru publicare pe Hermeneia.com. Un astfel de text nu va putea fi vizibil nicăieri pe site (vezi explicațiile mai jos) datorită incompatibilităților flagrante cu Regulamentul Hermeneia. Cu foarte puține excepții, care vor trebui documentate, și fără acceptul autorului textului nici un text nu va fi editat sau șters de către editori. Tocmai pentru a evita astfel de situații controversate și în același timp pentru a proteja imaginea Hermeneia în momentul cînd un text va fi considerat esențialmente inacceptabil, inclusiv pentru vizibilitatea pe care o oferă Șantierul, va fi trecut în rîndul textelor inacceptabile și nu va mai fi vizibil decît pentru autorul său și (în condiții care vor fi explicate mai jos) pentru editori.
- „atenție editor!” = buton sub toate textele publicate pe Hermeneia prin care autorul textului respectiv poate atrage atenția editorilor asupra acelui text. Atenționarea poate fi anulată numai de către un editor (director). Butonul „atenție editor!” este un buton reciclabil, în sensul că autorii textelor îl pot activa iar editorii îl pot revoca făcîndu-l din nou disponibil pentru activare în cazul în care autorul dorește să îl folosească din nou. Nu se recomandă abuzarea de acest buton ci doar folosirea lui în situațiile care vor fi explicate mai jos.

Deci:

Textele ACCED intră pe Hermeneia aprobate în mod automat.
Începînd din acest moment (deși tehnic vorbind asta se întîmplă de cîteva zile) textele NN vor intra și vor fi vizibile pe site doar după ce vor fi aprobate de un editor Hermeneia. Textele neaprobate nu sînt vizibile decît pentru autorii lor într-o listă specifică din profilul autorului respectiv.
După aprobare textele NN devin vizibile și accesibile oriunde pe Hermeneia.com și vor fi tratate de sistem și de editori ca orice alt text ACCED publicat.
Este însă posibil ca un text NN neaprobat să nu întrunească nivelul minim de calitate literară acceptat de editor și atunci va fi aprobat dar trimis în Șantierul Literar. De asemenea poate fi trimis în Șantierul Literar orice alt text ACCED sau NN pe care despre care un editor consideră că nu întrunește un nivel minim de calitate literară sau are semnificative erori gramaticale, de vocabular, etc. Un text poate fi trimis sau scos din Șantier de ori de cîte ori un editor consideră necesar. Textele din Șantier sînt vizibile în lista din profilul autorului și pot fi accesate de alți cititori. Sînt de asemenea listate în Pagina Șantierului Literar. Nu pot apărea însă nicăieri în altă parte pe Hermeneia.com. Aceste texte conțin o etichetă roșie în capul textului. Din acest moment soarta acestui text se află numai în mîna autorului său. Autorul îl poate ignora, îl poate șterge sau îl poate corecta.
În momentul cînd un editor consideră că textul a fost suficient îmbunătățit de către autorul său îl poate scoate din Șantier. Din acel moment un text se bucură de toate drepturile de vizibilitate, etc pe care le are un text obișnuit publicat pe Hermeneia.com.

Pot exista însă și situații neplăcute (și au existat) cînd un editor descoperă (prin exercitarea funcției sale) că un text ACCED sau un text NN(neaprobat încă), nu sînt (sau nu mai sînt) conforme cu Regulamentului Hermeneia, deși pot fi în starea de text publicat pe Hermeneia. Cauzele pot fi multiple: textul poate să nu mai aibă în corpul textului decît o înșiruire de X sau alte semne sau link-uri greșite, etc (numesc aceste texte ca fiind vandalizate), sau poate conține elemente pornografice, atac la persoană sau profanare, sau poate conține flagrante și repetate greșeli de gramatică, ortografie, vocabular, etc. În general situațiile minore sînt rezolvate prin atenționarea autorului și/sau prin trimiterea în Șantier. În cazul în care problemele sînt mai grave şi la discreţia editorului (sau directorului) un astfel de text poate fi etichetat drept „TEXT INACCEPTABIL”. Această etichetare poate fi declanșată de către orice editor sau de către directorul Hermeneia peentru orice text ACCED sau NN, care prezintă astfel de situații grave. Un text declarat “TEXT INACCEPTABIL” va primi o etichetă violet în capul textului.
Un text etichetat drept „TEXT INACCEPTABIL” nu va mai fi vizibil pe site sub nici o formă decît pentru autorul său în pagina de profil, într-o listă specială. Din acest moment soarta acestui text se află numai în mîna autorului său. Autorul îl poate ignora, îl poate șterge sau îl poate corecta.
Aș vrea să precizez că, cu excepția ștergerii textului, care practic îl desființează, faptul că un autor retrage textul din publicare și/sau îl re-publică din nou nu îi schimbă etichetarea, fie că este Șantier, Inacceptabil, sau situația de text aprobat și acceptabil pe site.

Aici intervine ultima noutate pe Hermeneia.com, noutate care cred că este unică în acest moment comparativ cu alte site-uri de literatură. Este posibil să mă înșel, mărturisesc că nu prea le vizitez, dar așa cum spuneam, înclin să cred că este ceva unic și nu m-ar mira să observ apariția de copycats. Butonul „atenție editor!. Multă vreme m-a deranjat faptul că de fapt textele din Șantierul Literar (sau din alte spații echivalente pe alte site-uri de litaratură) erau, în ciuda pretențiilor de interactivitate, de fapt texte abandonate. Uneori autorii lor încercau o brumă de modificare dar erau demoralizați de ideea că în ultimă instanță acele texte erau damnate și că nu se merită să se obosească în privința lor. Chiar și unii autori care mai încercau să le comenteze erau molipsiți de același pesimism. Și mi se părea incorect să fie așa, și chiar nedrept pentru autor să nu aibă o cale de recurs. Astfel că mi-a venit ideea acestui buton „atenție editor!”. Scopul acestui buton este acela de a oferi autorului unui text din Șantier sau unui text declarat INACCEPTABIL posibilitatea de a atrage atenția editorilor asupra faptului că și-a corectat textul și îl consideră vrednic să fie vizibil pe Hermeneia. În acel moment apasă butonul „atenție editor!” și în mod automat textul apare într-o listă specială a editorilor. Prin aceasta autorul anunță că și-a corectat (sau îmbunătățit) suficient textul și consideră că este acceptabil pentru vizibilitate pe Hermeneia.com. Editorul poate fi de acord sau nu cu autorul. În nici unul din aceste cazuri editorul nu este obligat să ofere o explicație dar este foarte posibil să o facă prin comentariu. Repet însă, o astfel de obligativitate nu există. Editorul deci poate revoca sau nu eticheta de Șantier sau Inacceptabil. În cazul cînd editorul consideră textul îmbunătățit sau acceptabil îi modifică statutul. Aceasta va duce și la o revocare a activării butonului care va deveni din nou disponibil pentru autorul textului. În cazul cînd editorul nu consideră că modificările sînt suficiente pentru ca textul sa fie din nou vizibil pe Hermeneia.com va revoca doar butonul „atenție editor!”. În acel moment autorul textului va putea obseva că butonul este din nou disponibil și că textul este tot în Șantier sau Inacceptabil și va trebui să înțeleagă că sînt necesare modificări suplimentare. Așa cum am mai spus, la fel ca și cu orice altă facilitate pe Hermeneia, este bine să nu abuzați de acest sistem de atenționare pentru a nu vă pierde credibilitatea. Ci să îl folosiți atunci cînd considerați că ați procedat la îmbunătățirile necesare. Speranța mea este ca acest buton va duce la o interactivitate cu privire la textele din Șantier sau a celor Inacceptabile în așa fel încît să nu devină texte abandonate.

Acestea sînt ultimele schimbări pe site. Editorii sînt informați cu privire la ele și au participat la implementarea lor. În viitorul (sper nu prea îndepărtat) sper să procedez la actualizarea Regulamentului Hermeneia cu privire la aceste modificări (și a altora făcute între timp).
Aș vrea să trimiteți aici eventualele întrebări sau observații.

Comentarii

În 1st rând,

În 1st rând, felicitări pentru efort şi reuşită!
Apoi, o problemă tehnică, pe care, personal, o am de o săptămână: mă deloghez, ies, reintru pe site şi sunt deja logat. Mă deloghez, accesez prima pagină şi sunt iarăşi logat. Am pus fenomentul acesta pe seama schimbărilor suferite de site, dar eu ştiu...

vreau sa semnalez o problema.

vreau sa semnalez o problema. pe contul meu apare un text calificat inacceptabil intitulat " noapte bună rusia" pe care nu l-am postat eu, în schimb am introdus poezia cu titlul "arta" ( astăzi) care urma să fie aprobată sau neaprobată şi care din păcate nu mai apare la nici o secţiune. nu ştiu ce s-a întâmplat, poate mă ajutaţi. mulţumesc.

mulțumesc kiki,

mulțumesc kiki, cred că acum s-a rezolvat. te rog să îmi spui dacă mai observi probleme.

Alina - am introdus în pagina

Alina - am introdus în pagina unde sînt listați membrii Hermeneia un filtru care te va ajuta sa identifici răspunsul la întrebarea ta.

am un com la "salvați de

am un com la "salvați de diacritice". el este contorizat dar conținutul nu este vizibil. este o problemă tehnică?

vlad, stiu ce s-a intimplat

vlad, stiu ce s-a intimplat dar nu pot deocamdata sa imi explic de ce si nici sa replic fenomenul. am corectat si iti multumesc.