Un poem construit pe o structură pe care aș putea-o numi clasică referindu-mă la poezia sud-americană a anilor 90 și în care autoarea face un soi al ei de abuz de sinceritate metaforizată... mai neobișnuit cel puțin pentru mine în raport cu ceea ce am citit până acum sub semnătura Claudiei. Finalul însă mi se pare particular de reușit pentru că folosește acele simboluri în dozajul repetiției obsesive menite să te aducă înapoi în punctul de construcție al poemului. Odată cu revenirea mea pe site după o îndelungată suspendare îndrăznesc o penița de apreciere pentru această lectură. Andu P.S. Cu această ocazie multumesc Consiliului Hermeneia pentru favorul făcut. Sper să mi se ofere cândva, oricând, șansa de a mă revanșa cu aceeași grație.