În sufragerie lumina era aprinsă.
Perdeaua, desprinsă de pe corniză, flutura pe spătarul fotoliilor, umflată de vântul cald care pătrundea prin ferestre.
Canapeaua, mişcată de la locul ei, stătea împinsă către un perete, alături de-o stivă de cutii de carton închise cu scotch şi de mai mulţi baloţi de haine făcute sul şi încinse cu sfoară, toate în vârtejul unui talmeş- balmeş de pilote, perne distruse şi cergi aruncate grămadă.
Televizorul mergea fără sonor, răsturnat peste cioburile unui borcan cu dulceaţă; tablourile de pe pereţi fuseseră depozitate într-un morman, lângă uşa balconului. Nu se auzea altceva decât foşnetul perdelei pe fotolii şi vântul aducea de afară miros de mâncare şi ulei ars.
Am încuiat uşa după mine, am băgat cheile în buzunar şi mi-am scos din blugi cămaşa sfâşiată. Transpiraţia îmi fugea pe coaste. Mai multe articulaţii păreau că-şi schimbaseră locul şi flexau membrele în moduri cu totul neaşteptate, coatele mi se îndoiau înainte, în două ghionturi prin mânecile cămăşii, iar genunchii semănau, prin blugi, cu nişte cricuri lăsate.
Rezemat de canapea, mi-am descălţat adidaşii. Petele de sânge se duseseră. Doar şireturile mai erau murdare; când m-am răsucit şi mi-am lăsat greutatea în faţă, un şnur roşu mi-a strâns ceafă iar din gât a urcat un râgâit usturător, cu gust de fiere şi vin. Lângă perete, sprijinit cu tocul pe plinta parchetului, stătea un pantofior decupat, cu floricele maro din piele pe breteaua de la călcâi, în care fusese înghesuită o pereche de dresuri şi-un pachet şifonat de ţigări. Stătea între doi papuci de casă, cu pompoane roşii, aduşi cu vârfurile unul spre celălalt, ambii atingând tivul unei rochiţe bleu, cu bretele, acoperită în parte de covorul rulat şi îndoit către perete. Deşi mototolită, rochia rămăsese uşor umflată, parcă întinsă de fantoma unui trup ce-abia se strecurase afară din ea, iar în spate, pânza semitransparentă avea o arsură plină de aţe prin care se iţea un muc de ţigară.
Mi-am împins adidaşii spre fotoliu, mi-am scos cămaşa şi-am azvârlit-o peste papucii de casă, apoi am desfăcut cureaua şi-m dat jos blugii. În acest timp, vântul bătea pe fereastră, agitând perdeaua. Genunchii îmi erau învineţiţi şi zgâriaţi iar labele picioarelor arătau ca şi cum zăcuseră sub apă, ridate şi cu pielea puhavă.
Distingeam perfect fiecare cută, fiecare încreţitură pe unde se îngroşase jegul, fiecare rid de pe degete, vedeam chiar şi grăunţele de mizerie adunate sub unghii, labele târâte lent pe parchetul gol, călcau mărunt, de pe călcâie pe vârfuri, ridicate numai puţin de jos, apoi şovăiau şi imediat ce veneau una lângă alta, făceau încă un pas şi aşteptau din nou, pătrunse de răcoarea lemnului.
Prin dreptunghiul ferestrei se separau siluetele blocurilor învecinate; cineva cânta în incintă, o melodie de altădată, oricât mă străduiam, nu reuşeam s-o leg de nimic, trecea de puterile mele.
Înălţat pe vârfuri, am desprins ultimele cârlige ale perdelei, am mototolit-o pe-un fotoliu, am închis fereastra şi am tras storurile. Lumina lustrei a prins mai multă putere, a fulgerat strâmb, iar obiectele din sufragerie au tremurat şi s-au aşezat mai bine între contururile lor. Televizorul a zvâcnit imperceptibil şi cioburile dimprejurul ecranului au sclipit albastru, împreunate de-o buclă intermitentă de culoare ce-a pâlpâit şi s-a lăţit într-o pată plumburie.
Se lăsase o linişte adâncă, granuloasă, care-mi scrâşnea în măsele ca un strat fin de praf. Camera se micşorase, mormanele de pilote şi perne se înălţaseră până-n tavan într-o construcţie povârnită ce arunca proiecţii întortocheate pe pereţi şi pe uşa de la intrare.
În cap s-au ciocnit câteva puncte aurii, iar ecoul loviturilor s-a împrăştiat în găoacea craniului cu zgomot de tablă dogită. În gură persista gustul acru – înţepător al râgâielii. Limba îmi înota printr-o cocleală tulbure; nu voiam să dau afară pastilele; între fotolii şi zid era exact atâta loc încât să mă pot strecura până la măsuţa pe care stătuse televizorul şi pe care era acum pusă, într-un dreptunghi de praf, o tavă cu o sticlă de vin aproape plină şi alături cu un pahar de unică folosinţă. Am turnat vin în el cam jumătate şi l-am băut cu înghiţituri mici, plimbându-l în gură şi curăţindu-mi limba cu dinţii, pe urmă am umplut paharul până sus şi l-am sorbit tot odată, proptit cu un genunchi de muchea măsuţei.
Muşchii braţului deveniseră rigizi, de parcă mă mişcasem într-o haină prea groasă. Lăsând paharul, m-am simţit nătâng şi neîndemânatic, fără graţie, respins de mecanismul mişcării, abia izbutind să ţin mintal pasul cu trunchiul care se apleca şi cu picioarele care mergeau în faţa fotoliilor şi căutau să se alinieze pe parchet. În scurt timp, vinul a picurat o moleşeală amăruie în stomac şi-n testicule şi de acolo s-a răspândit spre coaste , pâlpâind şi atingând coşul pieptului cu un snop de flăcărui răcorite şi împrăştiate de aerul tras în plămâni şi de conţinutul următorului pahar pe care l-am băut strop cu strop, lingând apoi buza înroşită de plastic.
Vinul picurase pe încheietură mâinii.
Cele câteva bobiţe se uniseră de acolo printre firele de păr, într-o şuviţă dusă pe antebraţ, oprite de-o zgârietură în formă de C, cu boabe de sânge închegate în cruste.
Mi-am şters mâna de fotoliu şi-am pus paharul cu gura în jos pe gâtul sticlei.
Cu fereastra închisă, fără perdea, cu toate cutiile şi hainele făcute balot, sufrageria crea un sentiment straniu, fără noimă, ca şi cum ceva unic, insesizabil, fusese smuls cu forţa din arhitectura încăperii.
(…)Ceasul electronic de lângă uşă arăta ora 00:15. M-am îndreptat şi am privit cu atenţie cifrele roşii, cinci-ul rotunjit în şase şi apoi şapte.
La opt m-am desprins de lângă fotoliu şi am luat-o domol spre holul mic, cu cifrele roşii explodând îndărătul pleoapelor. Uşa băii era închisă, pe dedesubt se zărea o dungă galbenă.