se adună norii în noi iubito
ca o maree de aripi negre
peste stîncile acoperișurilor
peste sunetul clopotelor
mușcîndu-ne pleoapele
regăsindu-ne în uscăciunea lacrimilor
dulăii bătrîni ai somnului
ne încolțesc cu labele lor mari
peste trupuri ne cad sfîșiate visurile
în falduri largi ca o șiroire extatică
a unor întîmplări nepămîntene
defrișăm nălucile pustiurilor
spulberînd orașe de cretă
în curburile mistice ale trupurilor noastre
pînă cînd anotimpuri sortite nefericirii
se cuibăresc în noi înfiorate
ca într-o lagună umedă și întunecată
iar degetele mîinilor noastre
răsfirate rădăcini de mangrove
pătrund în carnea albă
a așternuturilor