Iată efectul ploii care nu se mai oprește: un poem bun în care apar alte efecte ale ploii „de-un secol”.
Interesant că, deși apa înseamnă viață, atunci când abundă, aduce moartea, dezintegrarea. E ceva bacovian aici, dar nu prea mult. Apar elemente noi care sugerează că pământul e ca un bazin cu apă, ca un imens ocean: barca, ancora, peștele.
„Creanga cu gesturi senine” îmi amintește de ramura de măslin pe care o ținea în cioc porumbelul venit pe corabia lui Noe după potop.
Apreciez muzicalitatea poemului (are ritmul ploii torențiale, în rafale, dată de alternanța dintre rimele masculine și cele feminine). Rimele „loc/deloc” și „redă/dă” mi se par facile, deși nu prea văd ce ai fi putut folosi altceva, mai ales la „redă/dă” :)
Sunt foarte multe imagini reușite care îmi plac. De exemplu:

„acvile, himere şi fapte
duc cerul în spate înot”

„lumina, cu pletele tunse”

„iar eu, ca o ancoră şchioapă,
ţin barca cu solzi într-un loc”.

Aș fi pus punct la finalul unor strofe.
Un poem plăcut la citit și la disecat :)