Timpul obosit

Braţele copacului mi-au atins albastrul ochilor
şi, crezând că e cerul, a râs cu lacrimi,
atârnând stele de dor în crenguţe de brad.
***
Timpul obosit şi-a închis pleoapa
la cumpăna anilor, de dor,
raze, reci, străine, a aruncat spre mine,
întâmplător, Cerul.
***
Am cules luceferi din alte timpuri
ce au dat culoarea iubirii
de octombrie. când deja copacul
îşi scuturase frunzele spre alte ore.
***
Timpul m-a rugat să rămân câteva clipe
e la început de octombrie
şi gutuile nu s-au pârguit.
***
Decembrie a atins degetele copacului,
ale unui apus de drum sau, poate, ale unui început,
despletindu-mi visele din care creşteau muguri.