mă mut din om în om
dintr-un dumnezeu în altul
asta îmi menţine pielea incandescentă
cioburile într-un perfect melanj
rănile cauterizate
zâmbesc blând şi iubesc cu violenţă bărbatul care
îngenunchează simplu îmi desface nasturii cusuţi pe stern
şi zideşte o lume nouă înăuntru
uneori deschidem fereasta
ca niște oameni plictisiți de rutină
nimeni nu mai citește scrisori
îmbătrânim pe treptele caselor așteptările
umbrele se mișcă mai încet decât la oraș
în ce direcție cade apusul
cu ochii încercuim vrăbii strânse între aripi
apoi privim în gol tinerii cu inimile întredeschise
care nu au nevoie de cuvinte la prima întălnire
oricât aș da din mâini nu zbor
iese atâta amar de cenușă că timpul se închină în fața mea
doar eu și timpul ne suntem propriul oxigen
creaturi cu lacrimi făcute din nasturi
noi facem și dealuri din lacrimi și plângem
când un nasture se descoase
plângem când tremuratul mâinilor anunță ploaia cu nasturi
doar copiii au gură și strigă și coboară în strigătul lor
acolo unde locuiește unicul cerșetor al lumii
el ronțăie nori, din nori copiii cresc, din nori se fac mai târziu
stările de agonie
Comentarii aleatorii