aurii se prind sunetele de mâini
formând cercuri în memorie.
atât de ostenit sunt încât
nu mai pot să număr valurile
ce mi se izbesc de tălpi.
amintirile se desprind de mine
străpungând distanțele
dintre spumă și zbor
când rana mi se așează ca o insulă
în apa ta
în așteptarea pescărușilor obosiți
de atâtea țipăte.
sub pliscuri
închid ochii precum un miez de pâine
destul de umed
închid ochii și tac...
m-ai ascuns în tine ca într-o ramură tânără
fiecare bătaie de aripă e un zbor
fiecare secure ne visează sfârșitul
stai liniștit nu contează spui tu
din muguri fluturi calzi
îmi cad în venă
pen’ că planeta asta nu-ți poate înghiți la nesfârșit gesturile
o să te îmbolnăvești de lumi paralele
după cum te știu nu vei merge la medic
vei încerca un tratament după ureche
până când obosit de-atâta alternativ
vei spune pas și vei cădea în iarbă
cândva erai ok-e te răsuceai în broască
acum firul de păr din lentilă a crescut mare
trebuie doar să îl împletești în codițe
prin tunel să se strecoare la tine lumina
cu pachețelul de-acasă cu pâine
era un oraş în care tocurile înalte pocneau rar
pe asfaltul cel de toate zilele
dar când se întâmpla pământul tremura din încheieturi
precum mesele din vagonul restaurant
se învârteau mai iute moriştile de jucărie din parcul copiilor
Comentarii aleatorii