azi delirez
împuşcaţi-mă drept între ochi să rămână
o gaură perfect rotundă ca într-o frunză
să intre aerul proaspăt şi soarele
încetişor...
până când sângele se shimbă în cheaguri violet
vegheaţi amintirile care cad ca o turmă de oi negre
în prăpastia dintre mine şi trupul meu mort
o masă fără amintiri
un scaun
cuvinte aruncate de-a valma
împroșcînd pereții
tăcut
umbrele noastre mototolind tavanul
ca pe un cearșaf
inevitabil
gîndul că ai putea pleca
caut un refugiu. vidul
în care să nu simt frângerile de zi cu zi ale lucidităţii, senzaţia
că pot vedea prin sticla oricui când sticla mea e complet fumurie,
căzăturile violente pe gheaţa care mă separă
de bărbatul nirvana,
bilele de plumb împinse de pe o parte şi de cealaltă
a străzii (ochii negri ai celor neobişnuit de singuri) care mă conving
că nu voi ajunge niciodată să simt
decât o fericire sintetică.
Comentarii aleatorii