azi delirez
împuşcaţi-mă drept între ochi să rămână
o gaură perfect rotundă ca într-o frunză
să intre aerul proaspăt şi soarele
încetişor...
până când sângele se shimbă în cheaguri violet
vegheaţi amintirile care cad ca o turmă de oi negre
în prăpastia dintre mine şi trupul meu mort
după amurg suntem singuri
focul aprinde spre nord
vântul deghizat în femeie
jar nestins
inima ta dacă merge pe vârfuri adorm
încă o noapte
iubesc la întâmplare
mâinile ţin partea
unui suflet întors din păcat
buzele iau forma dorinţei
să nu fii văzută când râzi
oamenii uită de la o viaţă la alta
privirea mea scoate demoni
aruncăm de pe templu
îngeri o singură dată
conştiinţa priveşte în altă parte
suntem atât de frumoşi cu vina iertată
când n-am mai vrut să fiu om
timpul mi-era foarte rece
de atâta sufocare
nici vrabia n-a mai ciugulit
din locul unde am îngropat gânduri
tocmai când le-am dat de mâncare lupilor
mi s-a făcut dor de-un copac
nenorocirea nu a mai venit cu el în brațe
m-a îmbrățișat așa cum o face cu toți morții
aseară am îngropat-o pe ana
mi-a rămas în mâini ultimul oftat ca amintire
trupul ei un templu sacru
o frumusețe adevărată de hormoni sinceri
o ușă deschisă spre dragoste dezgolită
din toate câte le-am avut doar ea a știut
să-și ascundă sufletul
cerul și reflecția mării
a venit de la început
i-am tăiat degetele de la mâna dreaptă
pietrele ne-au ascultat tăcute și s-au bucurat
de culoare
curiozitatea
ca un hoţ
mă-mpinge să fur o zi din trecut
mai precis
din anul când nisipul a început
să se aşeze în dune
caut cu periscopul un ţărm oarecare
un deşert
o clepsidră
în grădina edenului văd moartea
cum se naşte în ţipete
ochiul îmi devine izvor din care beau
elefanţii
Comentarii aleatorii