nici dragostea nu e ceea ce înţeleg că este
din ea au căzut oamenii trişti
zilele lor ca nişte lucruri nefăcute la timp mi se păreau prea lungi
am crezut c-ai fi vrut să auzi că nimic nu mai e la fel fără tine
acolo unde mă voi duce
n-am să-mi mai sprijin viaţa de cuvântul vreunei femei
n-am să mai scriu despre cum sunt pietrele
ce rost mai au ele dacă dorm de la începutul lumii
dragostea râde
a uitat cine sunt
îmbrăcat în haine de cerşetor
numai clipele mi s-au așezat pe umăr
fiecare glonte bine ţintit învie câte un mort
pe galbenul soarelui
nu acum
mâine dimineaţă strigă soldatul
ne vom îndrăgosti ghiulea
după ce pipăie atent culoarea ierbii
râgăie satisfăcut
în patru labe pământul
pe podeaua unei crâşme universale
îşi caută disperat ochelarii
dimineaţă
păpuşa woodoo se ridică în
capul oaselor mănâncă păsări
dintre picioare viermele harnic
sparge sâmburi pe lemn
de salcâm
un electron fără braţe invocă
expansiunea materiei
cenuşie luna despică apele
pe o plută condusă de şerpi
îşi fumează solzii pe rând
mingea de ceaţă
depune ouă în umbre
caută prin buzunare
literele ca pe culori
reproduce fonetic deşi nu înţelege
ce aș putea să-ți spun oare
despre liniștea care mă traversează acum
ca o autostradă prin deșert
decît că nu știu de unde vine
și nici încotro se duce
nu știu nici măcar dacă ea trece prin mine
sau dacă eu sînt o parte din ea
în timp ce lama orizontului nestatornică de jur împrejur
îmi decupează viața în cercuri concentrice
ca o închisoare treptată și sigură
liniștea îmi ustură pleoapele cu franjurii ei
de meduză indiferentă
în timp ce mă gîndesc la tine
fără să vreau și fără să însemne mai mult
decît atît
Comentarii aleatorii