lumea vorbeşte de sentimente
pe la spate îşi sfâşie unul altuia inimile
din gheară nu poate fi scoasă cruzimea
lupta pentru supravieţuire începe
mai presus de orice necuvântătoare
biciuieşte timpul
zilele cu jumătăţile de limbi scoase
coboară umbrele la picioare
unii sunt oameni numai când simt dureri în tâmple
atunci nimeni nu poate scoate apa din visul înecatului
mâna pusă pe ultima literă a cuvântului moarte
e neagră ca o mângâiere de văduvă
am făcut tot posibilul
să nu fie nicio scurgere de bine
să nu se inflameze orgoliul
acest compus
uman
să rămână în recipiente
să nu sară în aer
vreun sentiment aprins
am deschis toate uşile
de metal
un vânt cu toane
a rupt pagină cu pagină
din studiul meu
din lucrarea de doctorat
din calculele pentru experiment
din câte-un vers scris pe margine
mărunt şi neglijent
ca o bucată de afect fărâmiţată
în turnesol
să ne spunem cuvintele acelea care ciugulesc din noi
să le scriem pe ziduri pe copaci cu o culoare aprinsă
greu de şters de furtuni să rămână icoane de care
să-şi şteargă buzele credincioşii în dragoste
să le ascultăm cum sună în carnea noastră instaurată
vitejeşte pe oase luptătorii dinlăuntru să ţină piept
neîncrederii şi abolirii dreptului la fericire
aș încerca asta
scosul crucilor din piept
ar fi dureros la început
dar aș pune în locul lor
arbori verzi , uriași, cu păsări cântătoare
morții mei s-ar bucura pe înfundate
și Dumnezeu nu ar mai lacrima într-atât
singurul lucru care mă îngrijorează însă
este cine se va încumeta să scoată mai intai crucile
din pieptul copacilor și al păsărilor
și ce ar pune în loc
Comentarii aleatorii