acolo unde mi-e inima încurcată cu întunericul
mi se zbate o pleoapă

pe dinafară e-o lume pentru care am ales să fiu liber

copacul împinge rădăcinile sub ziduri
tot mai aproape de umbră
în freamăt de scrisoare întârziată
iubirea
nu s-a trezit din vis
îmi tulbură somnul cu picioarele
cautându-mă

e mult de când nu mai văd iarbă crescând,
de când am lăsat departe cuiburi de rândunici pe pereții murdari din scara blocului,
ferestrele ei sparte prin care
iarna și primăvara se furișau adesea prin casele noastre
si stelele dimineața se întorceau obosite în oameni,
nu mai știu cum se joacă o mulțime de jocuri
cum se aude luna într-o chitară
cum se înfiripă dragostea aceea cu ghiozdan în spate
din lucruri mărunte,
viața se joacă de-a urmele
undeva, inima a rămas agățată într-o sârmă ghimpată