„şarpele susură
gânduri barbare
încolăcit pe sufletul
primului păcătos”
S.G., oricât m-aș strădui să-mi închipui cum susură un gând „barbar”, nu reușesc. pentru că șarpele caduceului are o cu totul altă semnificație, iar celălalt șarpe, chiar dacă, grosier vorbind, s-a trezit degradat la „funcția” de ispită, încolăcit în jurul păcatului original, merită, parcă, ceva mai multă aplecare asupra aspectului său dual.
pentru că simbolul este întotdeauna o armă cu două tăișuri.

ajungând la
„obosită
încremeneşte timpul”
mă-ntreb dacă voiai să spui „obosit/ încremenește timpul”. caz în care mie mi se pare că inversul ei („timpul încremenește/ obosit”) are mai mult impact. Dar s-ar putea să mă înșel, până la urmă tu știi mai bine pe ce anume ai vrut să pui accentul.
în fine, îți spun sincer că ceea ce nu-mi place la textul acesta este tocmai nuanța lui, alunecarea de la grav la morbid. cred că zâmbetul copilului nu-și mai atinge scopul.