orice călătorie e un ȋnceput, dar ȋnainte de-a pleca,
e bine să verifici ruta, vremurile, cerul şi inima…
am fost luat de ceafă şi aruncat ȋn burta calului fără să mi se dea niciun indiciu
zile, luni, ani, peregrin printre propriile spaime
la adăpostul ȋnchisorii
pe un perete o mână a scris:
“ȋn noaptea urgiei, porţile cetăţii se vor deschide şi calul va fi primit ȋn cetate”
peste tot desluşesc semne…
zile plecate ȋn căutarea vestitei nopţi ce nu mai apare,
suflete ce-şi lasă umbrele de strajă şi se prăfuiesc ȋn aşteptare,
:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte
şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele într-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;
când m-am îndrăgostit îndesam călcâiele în cer
ca într-un cuptor de pâine
şedeam cu fruntea pe pământul cald
şi vântul şi fluturii şi norii ca fumul
erau greu de rostit stăteau în coşul pieptului
nici nu mai țin minte când am început să-ți scriu… era foarte devreme, era foarte târziu?
dar nu prea contează acum acest aspect banal, nu despre asta vreau să pictez în fundal.
probabil am și pierdut cuvintelor șirul, cum pierde popa smerenia dând jos patrafirul.
Comentarii aleatorii