Acum cîteva zile Hermeneia a împlinit cinci ani de la apariția ei ca și eSocietate și eZine de Literatură și Arte. Mai precis pe data de 21 decembrie. Povesteam cuiva zilele acestea cum am creionat toată ideea pe o masă din bucătărie într-o seară și cum apoi David a realizat-o tehnic. Însă motorul care a energizat totul a fost reprezentat de entuziasmul acelor cîțiva prieteni care am vrut în decembrie 2005 să încercăm altceva și mai ales să inițiem un altfel de spațiu virtual în care arbitrarul administrativ să aibă cît mai puțin impact asupra aprecierii critice. Un loc în care să ne publicăm liber poeziile și textele de proză și să avem curajul să ne criticăm reciproc fără tot felul de mașinațiuni de culise. Nu a fost ușor pentru că de multe ori nu am avut toate resursele pe care ni le-am dorit. Am încercat diferite soluții și forme dar întotdeauna ne-a interesat să promovăm calitatea, elitismul textelor și nu războaiele stupide generate de tendințele elitiste ale fiecăruia. Nu a fost ușor să păstrăm cumpăna dreaptă tot timpul. Oamenii sînt oameni iar poeții sînt niște oameni ceva mai speciali. Unii au venit cu tensiunile lor emoționale, cu orgoliile lor, cu visele lor, cu iluziile sau așteptările lor. Dar toți au venit cu texte. A existat o perioadă destul de lungă în care intrarea nu a fost deschisă oricui, așa cum este acum, și în general am refuzat cam 60-80% din cei care veneau. După o vreme am înțeles că cele trei texte de porfolio erau mai mult sau mai puțin relevante. Unii ajungeau să fie refuzați poate pe nedrept. Astfel că am deschis porțile pentru toți și am structurat anumite categorii de membri. Ceva ce nu ne dorisem de la bun început. Tocmai pentru a nu naște discordii artificiale. Dar s-a dovedit necesar pînă la urmă. Atît pentru cei ce intrau în Hermeneia cît și pentru poezie în general.

Au existat apoi cîteva generații de editori și moderatori. Uneori mă uit cu nostalgie la arhiva diverselor activități de atunci. Oameni care au rămas și oameni care au plecat. Există cu siguranță lucruri pe care îmi pare rău că le-am spus (sau făcut) dar există și lucruri pe care regret că nu le-am implementat cu mai multă fermitate. Dar, nu-i așa, este mai important procesul decît produsul. Toți am învățat și crescut împreună. Pentru mine a fost o experiență deosebită. Deși mărturisesc au existat și momente de epuizare cînd eram decis să abandonez totul. Mai ales că tehnic vorbind multe lucruri se făceau manual și erau foarte obositor de întreținut. Totuși Hermeneia nu a dispărut. Poate unii se miră că folosesc un astfel de limbaj dar cînd ești atît de aproape de miezul lucrurilor și știi aproape fiecare detaliu este imposibil să nu înțelegi unde este frontiera dintre existență și dispariție. Nu pot ascunde faptul că am fost martorul unor momente cînd mă așteptam să dispară și am rămas uimit (poate din lipsă de modestie) să văd că în absența mea Hermeneia nu numai că nu dispare dar are o viață a ei aparte. Un fel de organism viu pe care trebuie numai să îl nutresc și nu neaparat să îl controlez. Am auzit de multe ori vorbe aspre, chiar jignitoare, la adresa Hermeneia și la adresa mea dar am auzit de multe ori și vorbe apreciative chiar atunci cînd nu mă așteptam. Și în primul rînd am auzit aprecieri cu privire la seriozitatea, onestitatea și atmosfera relativ civilizată de pe Hermeneia. Și mi s-a spus asta nu o dată, venind de la oameni în a căror obiectivitate am încredere. Oameni care oricum nu ar avea nimic nici de cîștigat și nici de pierdut exprimînd față de mine orice părere. Asta pentru că, așa cum încerc să sper, este de acum suficient de clar pentru toată lumea că nu prea am nimic de vînzare și nimeni nu prea are cu ce să mă cumpere. De fapt am fost acuzat nu o dată, și în contexte foarte diferite, că am o tendință periculoasă, între prieteni și adevăr, să sacrific pe cei dintîi.

Dar nu despre mine vroiam să scriu aici. Ci despre Hemeneia. Un pas deosebit a fost făcut anul trecut. Atunci cînd am migrat în Hermeneia 2.0. Cu siguranță nu este nici timp și nici loc să povestesc totul aici dar această transformare a reprezentat (cel puțin tehnic) un pas amețitor de uriaș. Dacă cineva mi-ar fi spus la începutul lui decembrie 2009 cum va arăta și funcționa Hermeneia.com la sfîrșitul lui decembrie 2010 vă spun din toată inima că l-aș fi considerat nebun. Asta pentru că și atunci ca și acum îi cunosc toate măruntaiele. Cu toate acestea mi-am luat la începutul lui decembrie 2009 inima în dinți și vreo două săptămîni de concediu și m-am aventurat într-o chestie extrem de nebunească. Nu spun că nu am făcut teste și încercări dar au existat la fiecare pas riscuri și necunoscute enorme. Am lucrat cam 18 ore în fiecare zi. Singur. Am învățat lucruri la care nici nu m-aș fi gîndit vreodată. Și am migrat site-ul de pe o platformă făcută „în casă” pe o platformă CMS mult mai bine pusă la punct. Dar asta a presupus migrarea coordonată și fără pierderi a profilelor a sute de membri, migrarea a cam 9000 de texte și a peste 20000 de comentarii (cifrele sînt aproximative). Și toate astea împreună cu pleiada lor de relații și interpătrunderi. Astfel încît nimic să nu se piardă din textele, comentariile, membrii și funcționalitatea Hermeneia 1.0. Cei care erați aici pe 1 ianuarie 2010 știți cîte rateuri și încurcături am avut. În final însă am reușit. Am reușit să reintroducem și penițele și în mare măsură, cu timpul, toată funcționalitatea din Hermeneia 1.0 a revenit la normal. Singura restanță (pe care vreau să o îndeplinesc în 2011) este vizualizarea pe textele vechi a penițelor din perioada Hermeneia 1.0.
Au fost momente cînd am crezut că se va pierde totul. Au existat multe faze de ajustare și reajustare a formei exterioare. Dar pînă la urmă am reușit. Avem de acum nu numai funcționalitatea Hermeneia 1.0 dar avem multe lucruri noi. Anumite texte trec printr-un proces de aprobare, avem Șantierul Literar funcțional, și așa mai departe.

Practic vorbind eu privesc acum acest moment ca pe o trecere într-o fază „creativă” pe Hermeneia. Pînă acum am fost nevoit să lucrez mult la aspectul cantitativ al regularizării și controlului procesului publicării textelor pe Hermeneia. De acum acest proces este destul de bine pus la punct. Acum, privind Hermeneia.com în ansamblu, vreau să mă concentrez mai mult pe diversificarea și multiplicarea formelor sub care textele și autorii Hermeneia vor apare pe paginile site-ului. Mai mult chiar, îmi doresc ca treptat să ofer o mai mare autonomie în ce privește modul în care diferiți membri Hermeneia își vor putea administra pe paginile site-ului propriile texte publicate.

Nu pot să nu menționez și faptul că anul acesta împreună cu ajutorul extrem de valoros al editorilor a avut loc primul concurs de poezie pe Hermeneia.com. Concurs care a fost destul de variat, zic eu, și care a atras o participare deosebită. Deja am aflat despre noi intenții în această privință. Efortul tehnic pentru concurs a reprezentat multe obstacole dar mai ales multe descoperiri.

Fiindcă a venit vorba despre editori trebuie să spun că acum avem o generație (aproape) nouă. Îmi amintesc că nu cu multă vreme în urmă cineva cu ceva mai mult sarcasm și poate chiar răutate vorbea despre plecarea editorilor de pe Hermeneia. Iată că nu a durat prea mult timp și Consiliul Hermeneia există și funcționează parcă mai bine ca oricînd. Nicio clipă nu m-am îndoit de faptul că există oameni talentați și interesați să fie editori pe Hermeneia. Am spus că generația este aproape nouă pentru că Adriana Lisandru este un veteran. Dar nu numai un veteran. Adriana este un om cu un caracter deosebit, un talent literar conturat și un leader de opinie pe Hermeneia. Îl avem apoi pe Adrian A. Agheorghesei. Adrian este un autor talentat, un filosof, un editor imparțial și un om în care am foarte multă încredere. Vlad Turburea este omul care a acceptat cu multă bunăvoință invitația noastră în Consiliul Hermeneia. Vlad este un artist, așa cum cu siguranță a observat toată lumea. Este un om care aduce cumpănă (mai ales în momentele mele mai... lipsite de cumpănă) și are talentul de a face multe fără să trîmbițeze. Ultima (dar nu cea din urmă) intrare în Consiliul Hermeneia este Roxana Sonea . Tînără, talentată, entuziastă și doctoriță. Asta ca dacă vreunul din noi mai este rănit în luptele de pe Hermeneia să avem cine să ne bandajeze și să ne pună transfuzii. Gluma la o parte acum, Roxana s-a dovedit deosebit de utilă și plină de inițiativă la ultimul cenaclu Virtualia, scrie bine proză și are prospețimea unei generații pe care o vrem împreună cu noi.

Pentru că Hermeneia nu a fost niciodată doar despre consacrați, pensionari sau adolescenți. Am dorit întotdeauna ca talentul, inovația și spiritul critic să predomine. Indiferent de vîrstă sau activitate literară în afara Hermeneia. Nu am vrut și nu vrem ca Hermeneia să fie nici oglindă și nici magazie. Am vrut să aibă o viață a ei și să fie o casă literară și artistică atît pentru tineri cît și pentru cei mai puțin tineri, pentru consacrați dar și pentru începători. Și oricine să se simtă bine primit și să înțeleagă că înainte de orice ne interesează literatura prin care încercăm să ne comunicăm pe noi înșine.

Cu siguranță în anul care a trecut au fost momente cînd am dezamăgit pe unii pe Hermeneia. Pentru acele momente îmi pare rău. În mod deosebit însă mulțumesc tuturor celor care se consideră prietenii Hermeneia și care au continuat să participe chiar și prin cîteva texte sau comentarii. Acești oameni au privit Hermeneia nu numai ca pe un loc de la care pot obține vizibilitate ci și ca pe un spațiu pe care vor să îl împodobească prin scrierile lor.

Pe ceilalți, indiferent de experiența pe care ați avut-o pînă acum cu Hermeneia aș vrea să vă spun că, dacă încă nu ați avut curajul să intrați pînă acum în rîndul membrilor Hermeneia, anul 2011 este o ocazie potrivită și nu veți regreta.
În final vă doresc tuturor în numele Consiliului Editorial Hermeneia un an nou bun, prosperitate, mult succes și inspirație literară.

- virgil titarenco –
director hermeneia