tu
ascultă acum fluturii,
pune-ți chipul cald jos, pe zăpadă, și ascultă cum se nasc fluturii
dacă iubirea ta s-a așezat acum într-o carte străveche
de 1000 de ani, pe când femeile își purtau părul mai lung
decât firul acesta roșu ce se coboară subțire din cer
ca să se așeze ca o scară la glezne,
atunci pune urechea ta jos,
pe zăpadă,
și ascultă.
prin inima ta vor trece atunci pescărușii, oceane
cu pește, miliarde de stele, călăreți purtând florile roșii la
cizmă, copilașii cu pletele albe, cu mânuțele lor reci, dolofane
tu
să nu spui nimic.
lasă ninsoarea aceea calină să ne atingă ușor
să ne acopere, să ne mângâie, să ne zidească alături
ca într-o prea-frumoasă citadelă persană
se anunţă cod galben de ninsori zic să ies aiurea pe străzi un câine
de o culoare incertă merge în cerc nu ajunge nicăieri cum şi timpul
îndesat între patru pereţi ai fi în stare să-l arunci la tomberon
pun haina uşoară ca o nea neatinsă dimineaţa în lumina felinarelor fâşâie
mă asigur că am încuiat şi plec să colind oraşul fără oameni
fumurile curg înspre mare fac nod la podul midiei unde câţiva pesăruşi îl duc între aripi ca pe un deţinut până-ntr-un val cu gură de rechin
o iau spre răsărit îmi aud inima ca într-o iesle
de luni de zile se lucrează
și mesajul lor este clar
trupurile ostenite trebuie să cadă
să nu vă fie frică
atunci când schelele se erodează
eșafodajul se scufundă zilnic în pământ
atunci când
e liniște și ciocanele pneumatice disipă,
lovesc, sfărâmă ușor
tu pasăre
nu-ţi împreuna aripile în aer
ca şi când cineva te-ar sufoca
du-te peste copacul
sub care oamenii singuri îşi căută umbrele
ajută-mă să-mi ridic privirea spre ceruri
ca un om abia spovedit
să bat la poarta raiului
să le spun sfinţilor
cum timpul nu e în stare să rabde nepăsările iubitelor lăsate
în nefericirile noastre
zboară pasăre
du-te departe
degeaba ţi-am îndoit clonţul
învineţind apa celor care ţi-au măncat puii
te vei alege doar cu mirosul de ouă sparte
e smoală cu crini şi pericol iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi palmele noastre alintă cuţite
şi lumea se plimbă cu paşi de-ofiţer
duminica ţipă la vrăbii şi-nghite
plăcinte cu măr, praf de puşcă şi gin
şi lanţuri ne trag înapoi zornăite
şi-n parcuri cresc tei cu miros de pelin
la şoapte ne luăm şi murim din cuvinte
ce nimeni nu ştie cînd/ cum/ cît le-am spus
şi gloanţe de frică ne-aleargă prin minte
şi plîngem cotoare de soare apus
Comentarii aleatorii