Trec fiare de fier, umbre motorizate mârâind gudronic,
Mâzgălind întunericul străzii cu melci băloși de lumină
Ce li se-ntind din ochi ca o pastă incandescentă
și în urmă, năpârlind din cozi lungi smocuri roșiatice.
Limbi vălurate, râuri de asfalt, din patru zări
se varsă languros în mlaștina intersecției în care
siluetele negre-ale oamenilor sunt trestii crescute-n borduri.
Ambulanțe cu ghiare albastre ce zgârie în ochi și sticlesc în timpane
și-n bolta de mină a cerului de mangal un avion
poate ar fi mai bine ca o muzică grea
să cadă peste mine din toate părțile
sufletul acesta strâns în lut
să se dărâme asemeni zidului cetății
cei care vor veni atrași de zgomot
să creadă că muzica a venit dinlăuntru
că tocmai s-a întâmplat ceva grav
de sub vârful pantofului alb
să își ia zborul buburuza tâmpă
vreau să ating o
femeie chiar şi când [încă] doarme
mirosul ştie să folosească
intenţiile absorbite de haine mă trădează
ploile
pe umeraşe fără trecut
caut poveşti despre
aripi nu am voie să cer Dumnezeu
face un semn după
sufletul ei agaţă fluturi de lumini
nopţii toarnă apă dulce trupul
lăsat pe nisip
sângele uită
privirea devine fiinţă
aburul scos de la fiecare
scufundăm geamanduri viselor
m-am lovit de dragostea ta ca de-un zid
lacrimile îmi păreau grele
în realitate
batista e umedă
o storc
până când fac din lumină
aripă pe care o cresc de mică
cerul e mai presus de puteri
între bine şi rău las urme
ştiu că inima o să mă părăsească
îndată ce va pleca
să n-o judeci
îmbrăcată în negru
nu-ţi rămâne decât să dai foc la oameni înclinaţi spre stânga
Comentarii aleatorii