Trec fiare de fier, umbre motorizate mârâind gudronic,
Mâzgălind întunericul străzii cu melci băloși de lumină
Ce li se-ntind din ochi ca o pastă incandescentă
și în urmă, năpârlind din cozi lungi smocuri roșiatice.
Limbi vălurate, râuri de asfalt, din patru zări
se varsă languros în mlaștina intersecției în care
siluetele negre-ale oamenilor sunt trestii crescute-n borduri.
Ambulanțe cu ghiare albastre ce zgârie în ochi și sticlesc în timpane
și-n bolta de mină a cerului de mangal un avion
Şi am văzut cum inima s-a deschis
ca porţile cimitirului din flori uscate,
şi am văzut cum oamenii se îmbulzeau cu buzele înainte,
cu unghiile roşii, date peste cap,
şi am văzut pasărea din nailon ciugulindu-şi trupul,
cum se mai prăbuşea ea, flămânzita!
cum mai flămânzea ea, prăbuşita!
cum mai înnodau îmbulziţii aerul roşu!
cum plouă sunt singur
de frică nu recunosc păsările prin față
zboară cu sentimentul de om
moartea în concubinaj cu o cifră
noaptea îngerul pietrei
digital
îmi arată ce haos face lumea din
minunile pretinse de
icoane clonate
fac să dispară lumina
printre vaporii de coduri
aruncă-i omului un os dintr-o carte și
va trece prin toate fusele orare
destinul cu mâna pe armă
să scriu despre tine
cum îţi pliai mâinile
cum tăiai aerul în fâşii mărunte
nişte dâre de levănţică
felinele ţineau o vreme adulmecând după tine
se risipeau în spaţii necunoscute
oraşul rotea ca o rivaltă în jurul tău
visele se ridicau fumuri dense
fabrica nu mai este demult
traversez pe unde pământul are amintirile lui
cu oameni într-un fel de ispăşire
întâlnirea noastră a produs o explozie
din ochii tăi gravi se lichefiau curiozităţi
treceau dincolo de mine în obscena crăpare de ziuă
există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
Comentarii aleatorii