trăiesc într-o țară unde lumea nu
se plânge
pe timp de război
femeile stau la coadă în prima pagină știrile
rele
intră în iarnă înseamnă că trebuie
să-mi pregătești un loc
în rotație
hibernez împreună cu sunetul focului peste
care lacrimi înghesuie-n mine tristețea
unei păsări ce-a pierdut
răsăritul
am senzația că-i lipsește
ascendentul
la masă
un vânător privește fotografia cu
grupul sigur de recompensă
nicio zi nu-mi pare sigură
în încercarea de a evada
scapă numai poemul
de-o vreme unghiile roase de la o mână
mi-au adus aminte să nu renunţ la ce mi se cuvine
după lungi aşteptări
inimile bătute în cuie nu pot fi deschise
fericirea s-a împărţit direct de pe linia destinului
pe mine m-a socotit după vârstă
mi-a dat din ce-a mai rămas
mult prea târziu
zâmbesc
în trupul gol
moartea nu mă mai apasă pe suflet
aici în după-amiezile cu miros de frunze arse
nu mă mai grăbesc sunt locuit de zgomotul nucilor
pe care un copil le izbește undeva pe o prispă
mi se întorc
anotimpuri din care n-am păstrat nimic
seri lungi traversate de acceleratul de 21 spre podul cu lanțuri
caiete vrăjite pe care le-aș arde pe rug
chipuri din care nu mi-a rămas nici măcar de o tristețe
să-mi ajungă pentru o țigară cu mătase de porumb
să suflu în tăciune să pufăi să mă înec bucuros de toate gusturile stranii
ale fricii că se va stinge
Şi ce dacă un necunoscut îţi zâmbeşte?
Si ce dacă zâmbetul său te topeşte?
E doar zâmbetul unui trecător grăbit
Al altuia care ţi-ai fi dorit să fi poposit,
Al altuia pe care ţi-ai fi dorit să-l fi oprit.
Comentarii aleatorii