cineva… dacă m-ar întreba, la un moment dat, cum aș alege să mor
(strivit în cutremur, după o beție de comă înecat cu propria vomă,
călcat de șenila unui tanc, de roțile unui camion sau chiar de ale unui tractor),
probabil nu m-aș gândi de o mie de ori și aș spune:
străine, important, pentru mine, este, mai curând, să apuc, din când în când
(cât mai duc),
să trăiesc un... roman sau măcar o poveste
(dacă pentru primul caz timp nu mai este)
în care, negăsind (ca mai întotdeauna) un loc de parcare,
dinspre sud amiaza se descompune încet
printre roci masive tufe de afiniş
lasă penumbrei meandrele fluviului
toamna imperială toarnă purpură în potirele marelui Rege din Nord
acest foc eterna dilemă
care începe să mistuie
noul portret al lui Dorian Grey
anotimpul adevărului pe care îl cauţi
se află totuşi undeva în Ţinutul Hebronului
prin Valea Eşcor undeva la răsărit de mare
de ce-ai continua acest drum
eşti istovit şi te-ntrebi
când din clepsidra lumii numai nisipul timpului îl poţi bea
la anul pe vremea asta o noapte
albă ne va cununa iarăşi. pe o plajă
pustie. ne îmbrăcaţi.
şi ce dacă avem pînzele puţin roase de vreme.
anii răsuciţi ca o rădăcină de ginger
insignă nu vor mai fi. vom înfia un arhipelag
pe care îl vom numi rocco. îi vom lăsa lui iahtul.
vom aduna scoici şi dinţi de rechini ca atunci
când ne-am cunoscut prima dată.
Comentarii aleatorii