fetița cântă o melodie
noi o auzim când stăm pe deal,
de acolo se vede orașul, de acolo
te văd când vii.

tot pământul, tot pământul este al meu. de asta am
ghearele,
am părul lipit de cap,
am o cărare care îmi împarte părul în două,
pe dealuri sufletul meu e
o mașină cu becuri de
o sută de mii de wati.

acolo,
în fața casei, este un magazin alimentar
pentru când o să ne fie
foame,
acolo în fața casei este o farmacie
unde ne ducem în fiecare zi să cumpărăm
prosoape de hârtie.

cerul e de hartie,
cerul se rupe,

fetița întreabă:

ce e acolo?

este o cameră,
acolo ne așteaptă cele mai frumoase sicrie. sunt
pline cu pământ pe care trebuie să îl scoatem.

apoi bem ceaiul în timp ce ne ținem
strâns de mână,
în timp ce frunzele lui
cresc la
soare

și noi tot vom muri?

noi, nu, niciodată