trebuie neapărat să îmi dau jos încălțările
știi tu, pe afară, puiul mamii, este multă multă zăpadă,
de aceea, știi tu, trebuie să pășesc cu atenție
să nu se murdărească steluțele ori să se strice, doamne ferește
nu, nu mi-e rece deloc, puiul mami, uite,
îmi așez mai întâi degetele, așa, încet, încet
să nu sperii fulgii
apoi nici că mai contează, alerg către tine să te
prind și să vedem împreună, puiul mamii, da, magazinul cu vitrina
lui uriașă, cu perdelele de catifea roșie, și cascada
aceea micuță, nu puiuț nu-i urâtă, poți să o atingi cu
degetele de la mâna ta dreaptă, nu mami, ba da, pui
“acum știu. așa curge ciocolata” da mami da.
în locul ăsta au cam de toate
tablouri cu zîmbete şi gropi
proaspăt săpate ca nişte răsaduri de primăvară
din care nu încolţeşte nimic
au teatru de păpuşi cu plîns imprimat pe bandă
şi oameni împăiaţi în poziţii fericite
pe scenă şi acasă
au copii desenaţi în pîntecul mamelor cu tătici ţinîndu-i de mînă
ca pe nişte mînere de lemn
au parade, covrigi şi insigne de ofiţeri îngropaţi cu ceremonii
dacă fericirea este o boală
eu sunt sănătos tun / stau pe afet
şi mă uit la bulele de săpun în care locuiesc unii
ca în buncăre cu vizetă
cerul - un fagure de metal
cu oameni contorsionaţi de sindromul perfecţiunii
cum se amestecă tricolorul în privirea mea
cameleonic în aerul rece de mare prin care nu vezi decât
acoperişul sub care lumea iese la existenţă ca la tribună
spiciul ei aproape că nu doare pentru că sub el e moartea
cea adevărată fermă şi caustică n-o mai distingi dintre
atâtea culori cu nume sofisticate la care
unii rămân cu gura strâmbă
Comentarii aleatorii