ridic receptorul să vorbesc gratuit duminica/ din bucata mea de pâine am crescut un om şi-un câine/ la celălalt capăt al firului nu există alte vorbe/ frunzăresc agenda de telefoane oameni pe care i-am uitat fiindcă nu m-au vrut/ iubirea mea pentru departele meu/ neamurile biblice încolonate la acelaşi prânz/ înmulţind ceapa şi mămăliga/ şi omul care e plătit să înmoaie buretele în oţet

e o zi liniştită plouă mărunt ca în faguri de albine
oamenii se întorc de la biserica albă cu turle joase
împărţind umbrelele

Toată apa din trup
mi se adunase sub inimă,
călcâiele erau o idee de gumă,
spuneam în gând tabla înmulţirii cu şase –
ceva concret,
puţin control.

Te-ai întors brusc după umărul stâng,
am mai apucat să-ţi văd dunga ochilor,
ochii cu albastru spart şi roşu ud,
ochii aidoma sfârşitului,
ţi-am mai atins, ca-ntr-un accident, firul mâinii,
am încercat să-ţi mai spun ceva.

Călcai grăbit şi subţire
în mine;
în fiecare odaie întorceai tablourile
cu faţa la perete.