ies din casă, mă-ndrept spre prima stație, iau de-acolo 104 și cu 104 prin pantelimon merg până la muncii și de la muncii
până la unirii, și de la unirii până la gabroveni, și de la gabroveni până la numărul paișpe, de la numărul paișpe până la pariu,
de la pariu până la pariul pe prietenie, de la pariul pe prietenie până la prietenie, de la prietenie până la …
nu mai e decât un pas,
unul făcut pe sub tăișul umbrei tale, singurătate,
mă trezesc cu foamea asta de umanitate
poate ar trebui să-mi cultiv gusturile
să închid ochii și să-mi imaginez farfurii goale, cartiere pustii, gări în grevă, orașe părăsite
să mă visez un înger salvator, terminator în felul său
încărcat cu geamantane pline de bandaje
măturând urmele răniților
însă foamea victimizează uneori
nu fac diferență între felurile de iubire
de aceea îmi și mușc limba uneori și mă doare
undeva, undeva ar trebui să apari tu
să îmi spui că suntem ok
marea e în același vers
este sabatul în care dormim
cu telefonul închis şi ferestrele zidite
de lume
fugim împreună
lângă un cal lângă un foc lângă apă
întâmplarea nu pune nimic între noi
decalogul
îmi spune cine urăşte mai mult
niciun animal nu ţine atâta supărare
lupii cu părul zburlit şi tot se pleacă lunii
fraţii mei duşi în căruţe cu gratii
Comentarii aleatorii