jumătate din oraş şi jumătate de ploaie
mi se scurg printre degete
aşa cum a fost prezis
încă mai caut ziua de ieri
alungită sub roţile tramvaiului
cu ochi de pisică mai galbeni decât aurul
firele de nisip din palmă
dispar în gura de canalizare
mereu deschisă
bocca della verità
lângă manechinele decapitate
şi locurile de parcare pentru handicapaţi
cineva… dacă m-ar întreba, la un moment dat, cum aș alege să mor
(strivit în cutremur, după o beție de comă înecat cu propria vomă,
călcat de șenila unui tanc, de roțile unui camion sau chiar de ale unui tractor),
probabil nu m-aș gândi de o mie de ori și aș spune:
străine, important, pentru mine, este, mai curând, să apuc, din când în când
(cât mai duc),
să trăiesc un... roman sau măcar o poveste
(dacă pentru primul caz timp nu mai este)
în care, negăsind (ca mai întotdeauna) un loc de parcare,
oricum suntem închişi într-un mormânt
mişcător
că suntem vii este doar o părere
a noastră despre noi
din emfatic nu se coboară ca din ascensor
pe oase înfăşuraţi cu un fel de
compoziţie întâmplătoare
ca să mimeze uneori sunete
din partitura de care aparţinem
unii i-ar spune viaţă dacă nu şi-ar da seama
că sunt pătrunşi de prea mult spirit
se înţelege că doar glumind
uneori pe seama cuiva
ne mai putem apropia de identitate
ca de o planetă din care se degajă aburul
unei respiraţii forţat allegro
alegi un gest minim
picior de furnică alunecând pe luciul mesei
buzele se despart dureros
inspiri adânc speriat de
sfâșierea care-ți cuprinde pieptul
vor veni întâmplări vor veni întâmplări
știi bine că prelingerea transpirației pe spatele rece
poate opri inima închizi ochii și te retragi un pas înapoia pleoapelor
cu un fulger Dumnezeu curăță masa de idolii strălucitori
cu celălalt nu
Comentarii aleatorii