este sabatul în care dormim
cu telefonul închis şi ferestrele zidite
de lume
fugim împreună
lângă un cal lângă un foc lângă apă
întâmplarea nu pune nimic între noi
decalogul
îmi spune cine urăşte mai mult
niciun animal nu ţine atâta supărare
lupii cu părul zburlit şi tot se pleacă lunii
fraţii mei duşi în căruţe cu gratii

cel care a inventat roata se-ntoarce-n mormânt

nu-mi place când vorbim
respiri aproape de mine
ai vrea să vânăm
să dăm foc celor o mie de ani de tinereţe
noi şi un urs pe lanţ
vom câştiga mai mult decât moartea
sufletele
trimit o vrăjitoare care ştie să cânte
acompaniată de broaşte cu adn-ul schimbat
sparg fiecare durere care trăieşte-n pahar
şi dau cu lacrimile de mese
nu contează cât sânge va trebui să
ard
în fiecare noapte lemne din visele femeilor
care ştiu
drumul de seară nu se termină la ele

nu am stăpân nici slugi
nu dau socoteală vieţii
pentru ea este o realizare faptul că există
oameni după noi

iubesc numai la loc deschis
am o femeie greu de stăpânit ca o iapă
nechează la alţii doar să mă facă gelos
fac aceleaşi greşeli
dau prea mulţi bani la templu
vorbesc despre mine şi nu mă îngrop în cămaşă de in
ţin minte sunetul ploii ca o
mâncătoare de zile

când a coborât Dumnezeu cu îngerii
fumegau
roţile