prin spatele casei noastre
trecea odată cerul,
mă uitam la el ca la cuptorul unde
mama cocea pâinea.
şenilele soarelui striveau huruitul unui mărfar
ascuns în rădăcina viţei de vie,
calea lactee părea o coadă de şarpe cu clopoţei.
tata îşi ducea soarta
cum îşi duce meşterul giuvaer lupa la ochi,
privea unghiurile necunoscutului,
dădea din cap şi începea să-i descărneze taina.
fă, Genă, îi spunea mamei,
de ce ne-aruncăm noi bruma de timp
înaintea mărfarului?
ea tresărea şi privea cum trec prin ureche
octavele vorbelor ca bisturiul printr-o
claviculă.