1.Ce înseamnă arta pentru dumneavoastră?
Nu pot decât să mă gândesc la spusele lui Al. Paleologu, din Spiritul şi litera : Câtă literatură atâta viaţă. (Nu invers), asta având în vedere preocuparea mea, din păcate deloc gregară. Dar lărgind semnificaţia a ceea ce simt pentru artă, pot spune că ea este ceva ce poate fi perceput ca o urmă a divinităţii în om. De ce spun asta? Pentru că rareori există oameni care o iubesc (mă refer la ea) şi să nu fie încântaţi. Pentru mine arta seamănă cu Dumnezeu.
2. Unii spun ca orice face un artist, se numeşte artă. Ce ne poţi spune legat de această afirmaţie?
E greu de încadrat percepţia unanimă asupra conceptului. Însă, după cum fiecare om nu poate citi aceeaşi carte de două ori, pentru că se schimbă şi automat o vede cu alţi ochi, la fel se aplică şi la întrebarea ta. În alt registru, orice face un om este artă. Şi am să argumentez sumar. Când eşti într-o lume în care durata ta de viaţă este după cum o ştim, pentru a accede la o viaţă veşnică promisă sau chiar în inconştienţa de a nu crede acest lucru (şi aici nu mă refer doar la religia creştină), toate faptele tale capătă valoare artistică. Pentru că scopul, perceput sau nu, le înnobilează. Le face valoroase.
3. Care este adevarata menire a artei?
În opinia mea, strict existenţialistă şi deloc finalizată, scopul artei nu este de a produce bani, de a ridica palate, sau de a te holba la Colosul din Rodos, ori de a vizita piramidele, ci de a împlini. Iar despre împlinire se poate vorbi mult. În termeni medicali, de a produce endorfine, asta ca să glumim puţin.
4. In zilele noastre se "face" artă nouă? Sau doar se respectă "şabloanele" marilor artişti din trecut?
Vorbele unui înţelept spun că nimic nu este nou sub soare. Totuşi multe sunt surprinzătoare. Am să mă refer un pic la literatură. Există progres, din perspectiva propoziţiei anterioare, adică al surprinderii. Acum transmodernismul este un curent literar de ultimă modă, adică se poartă, în poezie. Dar avangardiştii sunt în perpetuă căutare. Iar ca să generalizez, toate artele caută să surprindă prin ceva nou, după cum noi oamenii ne surprindem unii pe alţii zilnic. Când reuşesc, artele, oamenii, nu mai contează dacă e ceva nou sau vechi. Se scot lucruri noi şi vechi din traistă, ca să parafrazăm Biblia. Şi oamenii surprind ! Spune-mi tu că nu te-a surpins niciodată cineva ? De exemplu, şi nu vreau să abuzez de timpul acordat, Jose Saramago, a fost un scriitor mediocru în genezele sale, însă peste un timp destul de lung, s-a apucat din nou de scris şi a luat premiul Nobel. Prin aceasta nu fac dintr-o distincţie un punct de referinţă ci doar afirm, aserţios ,desigur, că a putut surprinde mulţi şi inteligenţi oameni.
5. Ce întrebare ar trebui să îşi pună fiecare tânăr legat de artă?
Un tânăr care se gândeşte şi ajunge la întrebarea pe care mi-ai pus-o dintru geneze, adică este artă ? ar trebui să facă un duş rece, să citească dialogurile lui Platon, iar apoi să servească seara masa cu persoanele iubite. În dimineaţa următoare, prima lui întrebare va fi artă. Pe scurt, nu te întreba despre artă, fă artă.
Comentarii
falsa polemica, atunci?
Sancho Panza -
"Deci Miron o ia de mână
Ş-o arată pe la oaspeţi,
Cu-a ei ochi numai lumină,
Cu obrajii fragii proaspeţi.
Ş-au pornit frumoasă nuntă
De sărea până şi ciunta,
Şi ologi-şi făceau grabă,
Şi moşneag juca mărunta,
Curtenind pe lângă babă.
Dar deşi ferice încă,
Totuşi el în pieptul lui
O dorinţă are-adâncă,
Neştiută decât lui,
Dorul după ce-i mai mare
N-astă lume trecătoare,
După ce-i desăvârşit,
Şi tot sufletul îl doare
După cum a fost menit.
Şi pe toţi el îi întreabă
Dacă ştiu cumva în lume
Astă tainică podoabă,
Ăst odor fără de nume.
Dar pe cine-ntreabă tace,
Cui prin minte-i poate trece?
Numai cântăreţul orb
Spune-n treacăt cum că asta
E frumoasa fără corp."
inca ma intreb daca la intrebarea cu nr. 5 ai raspuns serios...
Adriana
yester -
calci porunca a patra, pare-mi-se, ca să citez un clasic
nu cumva
Sancho Panza -
incurci poruncile? :))
e sabat
yester -
la mine
pînă la idee...
aalizeei -
...fie și pentru un fals interviu,
prea multe stîngăcii de exprimare yester, prea multe. mă gîndeam că punctul 2 este reprezentativ în acest sens, dar constat că de fapt fiecare răspuns are un grad de subordonare ciudat. apoi mixtura de limbaj colocvial/limbaj pretențios (rimă la aserțios).
vlad
yester -
argumenetează te rog
răspuns rapid. așadar, pe scurt.
aalizeei -
„E greu de încadrat percepţia unanimă asupra conceptului”- e greu de încadrat o percepție unanimă...
„Însă, după cum fiecare om nu poate citi aceeaşi carte de două ori, pentru că se schimbă şi automat o vede cu alţi ochi, la fel se aplică şi la întrebarea ta.” –un om poate citi aceași carte de două ori și firește o percepe altfel. Dar nu că nu o poate citi de două ori pentru că o vede altfel.
„La fel se aplică și la întrebarea ta”(??)
„Când eşti într-o lume în care durata ta de viaţă este după cum o ştim, pentru a accede la o viaţă veşnică”- crezi că e corect? – eu mi-am imaginat construcția așa- cînd ești într-o lume în care menirea ta (preocuparea etc) este aceea de a accede...
dincolo de idee mă refer la abordarea corectă a construcției.
„Prin aceasta nu fac dintr-o distincţie un punct de referinţă ci doar afirm, aserţios ,desigur, că a putut surprinde mulţi şi inteligenţi oameni.”
Surprinde mulți și inteligenți oameni
Despre mixtură:
a te holba/ un pic de literatură/lucruri vechi și noi din traistă/-transmodernismul/endorfine/aserțios
dar asta poate să dea farmec unui interviu și să definească o o personalitate (fals) controversată.
dar dincolo de tehnic, Vlad?
yester -
1.generalul include particularul
2.o percepi oare înainte de a o vedea?
3.aici e vorba de idee
4.divergență de opinii, doar
5.licență
6.subiectivitatea nu poate fi controlată
mixtura e ca un drog recreativ, după mine
Paul
aalizeei -
textul mi-a amintit de George Dickie cunoscut pentru teoria culturală a artei (iată "că întotdeauna rămâne un reziduu uşor de recunoscut în toate tipurile de artă, indiferent dacă ele au valoare estetică sau nu". în treacăt fie spus, cum aș raporta cuvîntul rezidual la o a doua citire a unei cărți?)
acum nu știu care este raportul intuiție/lectură în textul de față (mă refer la autor) dar putem presupune, eu chiar cred, că el, autorul, avea instrumentele necesare pentru o zicere mai rafinată.
la asta mă refeream Paul, tema este generoasă și merită o abordare atentă.
"arta seamana cu Dumnezeu"
Sancho Panza -
si poate tocmai de aceea, ar trebui sa ne ferim de definitii, teorii si incadrari limitative.
"nu te întreba despre artă, fă artă."
eu as zice...nu te intreba, las-o sa fie.
deci tu crezi
yester -
Adriana, că o lași așa de capul ei?
dar de ce crezi tu
Sancho Panza -
ca (virgula) capul tau ar fi mai bun decat al ei, din moment ce – repet citatul! – „arta seamana cu Dumnezeu”?
il folosisem in titlul comentariului precedent tocmai pentru a-ti atrage atentia asupra inadvertentei dintre aceasta idee si ultima propozitie din acest interviu.
Daca ea seamana cu Dumnezeu (mi-e greu sa admit, dar o fac de dragul dialogului si, daca vrei, de dragul maieuticii) inseamna ca ea este principiul manifestarii sale. Iar tu, artistul, esti „humusul” (nici „hommo” nu-i departe, etimologic vorbind) in care „se intipareste” cuvantul. sau culoarea, sau forma. ori cutia de rezonanta a sunetului.
A afirma ca „arta seamana cu Dumenzeu” dar ca Tu esti cel care „o face” (evident, dupa o infruptare din Palton si-o friptura bine rumenita), unde duce, oare?
(chiar, Lucifer o fi avand loc, in patria lui, pentru toata multimea „facatorilor de arta”? ca sunt din ce in ce mai numerosi, s-ar putea sa inchida si el usile...)
aaa...fireste ca admit cu draga inima ca arta trebuie sa aiba valente universale si transcendentale. vezi, m-am ferit de cuvantul „metafizice”...:), sa nu lezez privirile postmoderniste.
oare asta voiai sa spui?
fals în acte
batori -
Personal, găsesc finalul acestui “fals interviu” destul de contradictoriu sau lipsit de coerenţă dacă vrei (norocul lui că este fals) şi îţi spun şi de ce.
Zici aşa:
„În dimineaţa următoare, prima lui întrebare va fi artă. Pe scurt, nu te întreba despre artă, fă artă.”
Asta înseamnă că, dacă „prima lui întrebare” naşte artă (în dimineaţa aceea, fireşte) şi prin urmare prima dată a fost cuvântul, care a fost lăsat şi creat de Dumnezeu prin viu grai, nouă, asta însemnează că orice om prin rostirea unei silabe, reuşeşte „să producă” artă? Sau să nu cercetăm şi să credem că suntem cu toţii artişti?
Şi „pe scurt”ca să te citez, de ce să mai fac eu artă dacă printr-o singură rostire a cuvântului reuşesc să fac asta?
Aşadar, să mă trezesc dis de dimineaţă, după ce am citit din Platon toată noaptea, să îmi beau cafeaua în timp ce mă uit la televizor şi la un moment dat să-mi vină în minte o întrebare genială: De ce eu?
cumva trebuie să fie arta
yester -
Adriana, oare arta nu e liberă în om? e valabilă şi pentru tine întrebarea, batori?
??
Sancho Panza -
"oare arta nu e liberă în om?"
si eu, cand am spus "las-o sa fie", la ce m-oi fi referit? sau ti se pare ca intre "a fi" si "a face" nu-i nicio diferenta?
phii...devine din ce in ce mai... interesant dialogul asta! :))
yester,
batori -
cu tot respectul, întrebarea ta este foarte simplă şi asta ştii ce însemnează nu? Ea generează discuţii întinse şi complexe, ori aici, într-o pagină destinată comentariului unui text, nu este nici momentul şi nici locul unei astfel de desfăşurări filosofice. Mai bine, dacă tot vrem să purtăm o discuţie mai profundă să mai facem un eseu sau un fals interviu. Ce spui?
ce frumos e când mai şi gândim
yester -
Adriana este vorba de proprietatea termenului, "las-o liberă" poate însemna şi a bate câmpii, cel puţin aşa m-a învăţat un om deştept care umbla pe horn, nu spui cine...
pas, dar cu regret nespus, desigur până la proba contrarie
nu, Paul
Sancho Panza -
in sistemul meu de valori, cel putin, libertatea nu inseamna deloc "a bate campii".
:)
dar, cum zici tu, pas.
să ştii că eu
yester -
nu sunt Dumnezeu, dar îmi place cum gândeşti pentru că ai viziunea proprie asupra textului, alţii...
Ce înseamnă arta pentru
elia-clodia -
Ce înseamnă arta pentru dumneavoastră?
un material brut, slefuit de unicitatea ochiului fiecarui artist.
acolo in starea initiala se vede libertatea partii din univers care domina spiritul, sufletul si trupul omului, se vede si tot ce nu se poate elibera de sub dimensiunea om.
zic si eu.
Unii spun ca orice face un artist, se numeşte artă. Ce ne poţi spune legat de această afirmaţie?
as lua-o invers, daca tot facand arta esti ridicat la rangul de artist, adica ai acel feedback social specific?
percep ochiul ca fiind cel ce triaza ceea ce contine un fior artistic si ce nu?
percep asimilind tot ce poate apoi modificand, deformand intr-o diversitate. rearanjeaza stari si informatii. tot exersand rezulta ceva ce seamana destul de bine cu insasi natura ce a creat ochiul si trasaturile specifice. alteori exersand rezulta ceva ce nu mai seamana deloc.
gata . ajunge. am obosit. restul maine. un interviu bun are doar o intrebare, maxim doua si raspunsuri lungi cat o logoree de secole.
Care este adevarata menire a
elia-clodia -
Care este adevarata menire a artei?
implinire? da, insa ce inseamna oare?
o cale. arta poarta in sine puterea de a misca, de a scoate din inertie, din amorteala, din tensiuni, din lipsa tensiunilor, din urat, din frumos, din confuzii, din autosuficiente...te cobori pana unde e punctul vulnerabil si te ridici pe o cale din idei, dirijand sentimente, emotii. de aceea un artist nu-si permite sa nu fie dezinvolt chiar daca uneori bunele intentii nu sunt bine intelese, important e acel efect pe care te bazezi.
poti sa deschizi si alte cai prin arta, eu am subliniat ceea ce ma intereseaza pe mine. ce zici?
In zilele noastre se "face"
elia-clodia -
In zilele noastre se "face" artă nouă? Sau doar se respectă "şabloanele" marilor artişti din trecut?
asa cum spui si tu se cauta mult, mai ales cand iti simti mediocritatea, slabiciunea ochiului in a vedea cele doua planuri in paralel: cititori si oferta.
dupa secole intregi de scris si scris, mai ales cand marea calitatea e de a anticipa, a face profetii, e greu sa aduci mai multa forta in cuvant. s-a mai inventat ideea de fractal. tot mai in adanc inainte, luat bucati mici aparent nesemnificative nepierzand viziunea intregului. de aici apar si forme noi de abordare.
scriitorul/sufletul/ e in fiecare, o privire din alt unghi si alt unghi asupra sa e ceea ce impinge lucrurile inainte.
Ce întrebare ar trebui să îşi pună fiecare tânăr legat de artă?
elia-clodia -
tanar, deci te referi la un novice, la acea treapta in care chiar si inainte sa descoperi placerea ti-se impune ca fiind o parte obligatorie a drumului?
atunci seamana cu intrebarea in fata celei mai mari obligatii: viata?
de ce?