poema -
se curmă şi ziua aceasta ca o ploscă din care se deşartă
vinul negru/ nu/ nu plâng/toate zilele au nopţile lor
ştii, albele de ele, se înfăşoară cu moartea
stau în moarte ca în nişte blăni de urs carpatin
ştii pe cale de dispariţie/ca şi când s-ar închide în nişte cuşti de oase păgâne
şi totuşi nu mor urşii când vor stelele/urlă din cer/nichita/nopţile tenie/
nopţi ca poezia scrisă înainte de moarte/tu dormi/mamă
tata te acoperă cu un pled galben/pictat cu stele cu dinţi/zâmbăreţe-s?/tu/mamă crudă
mamă albă/de ce mori tu noaptea, mamă?
Poezie:
Comentarii
mi se pare
Ottilia Ardeleanu -
o resemnare care doare dar trebuie dusă la capăt. e un discurs profund sieşi. ceva care duce greul sinelui. mi-a plăcut. am citit aşa cum ai citi o sentinţă. a se vedea începutul şi tot şirul ideii...
pentru mine e de peniţă. şi am să o pun în susul foii, Iulia (ce nume frumos! - asta ca o paranteză).
mulțumesc Ottilia,
poema -
sunt oarecum emoționată pentru că e un poem special pentru mine, la care țin nu știu de ce, mă bucur că ți-a plăcut. mărturisesc, l-am scris la prima mână, nu a fost așadar intervenție pe text, de aceea îmi cer scuze pentru greșeala de typo. am corectat, e perfect acum.
să ne citim cu bine, și toate cele calde de Sărbători, că uite, e Moș iarnă și pe la noi :)