noaptea îşi cară electronii
dintr-o parte în alta,
aproape că poţi să auzi.
ţin apăsat şi sângele rămâne cuminte înăuntru.
lama cu triplă protecţie pluteşte în tăcere în chiuvetă.
lumina televizorului se împrăştie prin cameră.
totul e pus pe mute.
la televizor guri sparte cu piatra în direct
jandarmi trişti care plâng stins în dube şi
trimit sms-uri şi mângâie ecranul telefonului când nu îi vede nimeni şi
lumina televizorului proiectează tăceri pixelate
pe tavan.
nu ştiu ce să-ţi spun draga mea.
soarele meu e mai bătrîn cu 20 de ani decît soarele tău,
şi-n răstimpul ăsta n-am învăţat încă
ce-i dragostea, cum se foloseşte, cum se întreţine, ce mănîncă
ce faci cu ea după ce moare.
dacă e adevărat că noi oamenii după moarte
mergem în rai, n-ar fi drept oare ca şi dragostele noastre
în raiul dragostei să urce?
în raiul dragostei ar trebui să existe dragostea mea
pentru căţeluşa cea galbenă, laika, dar şi cea pentru domnule motan
la fel şi ce-am simţit eu cînd citeam chiriţele
prietena avea casă cu pereți formați din straturi verticale de lumină
casa ei era înclinată spre est și se rotea o dată cu soarele
fiecare rotație lăsa în aer un pod peste care treceau dus întors
ființe înaripate sau nu
nu știu unde duceau podurile
după fiecare trecere ele dispăreau lăsând loc altora noi
mai luminoase, mai mari, mai înalte
precum casa creștea din sine însăși
precum casa avea suflet și sufletul ei era însăși ea, Prietena
Portocalie,
m-am uitat bine și am văzut cum casa avea și pântec
viața nu reușește să fie decît un drum implacabil
spre moarte
dragostea se mistuie pe sine pînă cînd durerea o metamorfozează
în singurătate
lumina există doar pentru ochiul pe care îl arde
orbindu-l
plăcerea îți cuprinde trupul pînă cînd dansul ei devine doar
robie
liniștea îți promite hipnotic o fericire pe care nu o are pentru că nu are
nimic
prietenia nu reușește niciodată să fie mai mult decît
o amintire
sănătatea o perpetuă redefinire
a bolii
armonia locul în care se întîlnește
compromisul
Comentarii aleatorii