avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate
trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri
cerul acestor oameni este scump
obiect personal
viaţa împărţită de cărţi
răspund
cei ca tine nu au un loc pe care să-l numească
acasă
miroase a cuptor cu lemne
trupul fragil
cu forme semirotunde
de la tine nu vreau nici măcar un sărut
dacă găsesc pasărea cu bilet
o trimit înapoi
nostalgii nu mă poartă
trăiesc mitologic dar
plătesc
ca într-o apă căreia îi ghicești uneori scoicile
îmi cufundam capul în aerul după-amiezii
simțeam răsuflarea nucului pe care aproape
nu l-am mai recunoscut
toate îmi deveneau familiare în timp ce se petreceau
m-am născut ca să povestesc despre clopotele mari și singuratice
despre mirosul pământului primăvara
din care mușcă lopeți galbene cu voci ascuțite
ochi de mamă care tresar
din mână nu mai răsare creștetul meu
doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru
oamenii singuri nu se iscălesc la sfârşitul scrisorilor
nimic nu-i îndreptăţeşte să nu iubească
din umbră
eu te aştept
prin fereastra deschisă ca un ochi de toamnă împăienjenit
numai o frunză vine la aceeaşi masă
în lipsa cuvintelor
se apără cu amândouă mâinile de aburii ceaiului
n-am să-ţi spun tot
nici că părul mi-a dat fire albe
fără să mă îndoiesc vreo clipă cum zilele se sfârşesc
doar în lucruri nespuse
Comentarii aleatorii