iubite, pe la fereastra ta trec trenuri
călători se perindă grăbiţi
întinzi mâna şi dai drumul unor porumbei
cu faţa lipită de geam aştept cuminte
sărutul de noapte bună
liniştea îţi truchează paşii
mă legăn
închid ochii
mama îmi ia mâna şi mă trece strada
Stau pe trepte,
în coridor,
cu ţigările
şi cafeaua
alături,
cu genunchii
în dreptul
pieptului,
lipiţi unul
de altul,
ca nişte
apărători.
Stau şi
(mă) scriu.
Din timp
în timp,
închid
ochii
şi îmi masez
pleoapele,
imaginându-mi
tot felul de
situaţii extreme
şi-atunci,
globii
oculari
încep
să scârţâie
ca o poartă
ce se deschide
în nicăieri.
Stau
în curent,
cu geamul
şi uşa deschise,
eu voi muri într-un spital nou
plin de prieteni
lângă mine vei plânge în pumni
dar eu știu că te faci praf
după o bere
de pe acel pat voi ridica două degete
ca la școală
să zic ceva genial cum se face
însă atât
pentru că lui dumnezeu
nu îi plac
băgăcioșii în seamă.
morții sunt așa simpatici cumva și foarte înțelegători
o companie selectă chiar
dar nu mă dau în vânt
în aer se decupează copacul
atunci când dumnezeu rosteşte cuvântul copac
pasăre pentru pasăre
inimă pentru inimă
şi aşa mai departe
tu eşti decupată
în aerul care mi-a fost dat mie întru respiraţie
de-asta atunci când simt că mă sufoc
şi strig doamne ai milă de mine
el mi te aduce mai aproape
din tot acest haos trebuie să aleg ceva
un număr
o carte
un sunet
o apă
un cartuș
ceva roșu de pus în păr
ultima picătură de vin
un tablou cu vânt și flori de cireș
un vârf de creion
un film alb și negru și mut
lumină vărsată pe ochi
un castel din cutii de chibrit
bălăngănit de medalii de aur
stup
ruj
chei
dinamită
din tot acest haos trebuie să aleg ceva
dar acum mă strigă la masă
Comentarii aleatorii