printre degete
un fel de nisip de aur
trecerea timpului
în trupul tău clepsidră perfectă

amintirile mele sunt prevestitoare de moarte

ziua în care mă prefac în abur
pe lângă tine mereu după viaţă
şi tu respiri a iarnă să mă poţi vedea
ne întâlnim pe un hol înspre sala de naşteri
oameni în alb vorbesc între ei
şi eu cu ochii năzărind un pic din sufletul tău
pe vârfuri să văd la marginea patului
venirea ta despre care nu ştie nimeni
că s-a mai întâmplat o dată
ca o transsubstanţiere de suflete lichide
cineva mă ia de mână spre infinit
şi merg fără să întreb când o să te mai văd
mă aşteaptă o copilărie mai lungă
o tinereţe în care sigur nu voi iubi
şi-apoi îmi voi aduce aminte
dintr-o dată ninsoarea fără motiv
pentru cei care ştiu semnele
respiraţia rece şi aburul care începe
să se vadă în mâini nisipul
niciodată
nu mângâie la fel