în spitalul psihiatric îngerii au buzele dulci
de la prea mult lapte praf înghiţit fierbinte
din căni de plastic moale
şi roz ca unghiile lor decalcifiate
aripile ascunse sub halatul de molton
cresc fără de măsură
atunci când asistentele de gardă tricotează
dacă îi priveşti cu atenţie
în ochii lor de neon
albi şi fierbinţi ca piatra de var stinsă
vezi cum se deschide şi se închide periodic
câte o fereastră cu bare la etaj
ori uşa de la salonul pentru agitaţi
Peste palmele noastre subţiate până la zbor,
mişcarea îşi întinde formele suple –
bum, bum, bum, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm,
şi uite, ameţito, cum pasărea din degete
răstoarnă acoperişul portocaliu cu golul spre noi,
fi-ţi-ar ochii văi arteziene să-ţi fie!
Şi uite, Maniri, că port sudor între coaste,
mă arde c-un roşu nu mai roş decât buzele tale strivite de soare,
arde-te-ar fresca dintre pleoape să te ardă, Maniri!
dragostea se comportă ca un miriapod
înghiţit de o viperă.
devorează interiorul pînă îşi croieşte drum afară
omorînd şarpele.
memoria se aprinde în flaşuri scurte
ca un lac văzut din avion. ştiu
aveam o poftă nebună să-mi petrec seara dormind
de parcă întreg apartamentul s-ar fi inundat.
dacă m-aş fi dat jos din pat mi-aş fi murdărit tălpile
cu noroi.
Comentarii aleatorii