nu ningea
peste hornuri ceața
mă plimbam pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agățam privirea de fiecare trecător
și cântam
doi m-au auzit
au întors capul
fetița în bleumarin mi-a zâmbit
afon cum sunt am tăcut cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular
nu ningea
auzeam pașii fulgilor
treceau bariera din nordul orașului
își trăgeau sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii
fără noi cresc sâmburii și semințele lumii
luciul lor are patina caldă a lingurilor de alamă / toate înghesuite în sertare de lemn
cu ele se sapă
primavara și doar atât se aude glasuri închise în
vase de lut nu esti prizonier nu vrei amnistii / atât știi
întotdeauna va fi ceva de crescut pe aceste pământuri
întindem apa peste ierburi ca pe o ie
până ce soarele tot mai departe o sa fie o stea înghețată
la marginea lui explozii de gheață care
or să ne ascută și mai mult simțurile
aș vrea să intru în tine
ca într-o bibliotecă
să-ți spun acum e momentul
adună-ți nimicurile
aruncă-ți nimicurile
aici nu se doarme se mușcă
se stinge lumina la șapte
câte șapte zile din șapte
pentru că tatăl meu a fost
pentru că mama mea a fost
pentru că totul a fost
așa cum a fost
așa cum va fi pentru mine
de mâine începe o altă primăvară
pe neașteptate mereu
ca o sentință
eu încă nu am apucat să strâng zăpada de pe scări
nu am adunat (aruncat) nici jumătate din
întunericul adunat la fereastră
și te privesc cum dormi liniștită
ca o cassandră
mâine dis-de-dimineață știu
îmi vei spune
nu am cum să-mpachetez totul
înainte să te cred
Comentarii aleatorii