niciodată paharul n-a fost prea plin
în localurile publice se întrec măsurile
cu veninul fostelor iubiri

nevinovat
între noi tremură sărutul ca un miel înainte de tăiere
mi-aş dori să nu-l afecteze ţipătul pescăruşilor
nu ei sunt de vină
nu pot vorbi despre lucrurile deja strânse
de fapt ştii că nu m-a interesat niciodată apele mai adânci
trandafirul plus cele o mie de cuvinte spuse la urechi
şi-au aplecat capurile ca nişte bărbaţi care vor să se disculpe

să recunosc
ascult beat-uri tot mai rare
și gândesc în ritmuri tot mai lente
de parcă zilele care trec
impasibile ca un avion utilitar
pe deasupra capului meu
mă stropesc de acolo, de sus
din înaltul Soarelui lor de Amiază
cu un praf de plumb

doar noaptea și doar uneori
prin fereastra întredeschisă
mi se pare că întrezăresc un alt Soare
ceva mai mic,
mai blând, mai îngăduitor cu mine
și cu toate greșelile mele