în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea

laşi în urmă toate imaginile reale
cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort

îmbraci în staniol peştii din acvariu
apoi priveşti cum ei iau forma cuvintelor
ce-ţi ies din gură
mai păstrezi pe piele culoarea ultimului joc
când puneai în glumă nume noi tuturor lucrurilor
te epuizai iubind în toate direcţiile gândeai că e singura formă
de a-ţi demonstra că poţi urca singur scara
ce duce la oameni

acum se face noapte şi zi după dorinţa ta
nu mai măsori viaţa după toamne
ci după primăveri
înveţi singur ce înseamnă să nu fii singur
să te atingă din nou literă cu literă lumina
când aleargă să prindă umbra zmeului tău de hârtie

ploaia nu mai cade din ochii tăi
niciun Titanic nu se mai scufundă zilnic
odată cu tine
te urmăreşte ochiul lui Shiva îţi amestecă sentimentele
în toţi fluturii cu cap de mort
tu vezi mereu primăvara

numeri toate pătratele dimineţii joci şotron
pe zidurile ei înalte
în mâinile tale viaţa e o marionetă
gânditor îi pansezi rănile

ceasul din perete îşi vede de suferinţa lui