până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte care singure produc suficientă lumină
apoi vor dispărea jumătăți de semne dar
tot va fi de ajuns
chiar și când vor rămâne litere stinghere una
singură măcar una din cuvânt
se vor putea reconstitui vieți întregi
păduri umbroase călătorii magistrale
toate iubirile poveștile o mie și una
așa cum un singur os recompune
Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele urii stă dragostea,
dragostea cea frumoasă, care v-a facut prieteni și apoi
v-a învelit când ați adormit plângând
Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele dragostei ești tu,
și numai tu știi ce dor și ce moarte
te face acum să zâmbești
și numai aproapele îți este călăul perfect
căruia îi sărutai mâinile strălucitoare
în acest octombrie bătut de culori
înfrângerile mele sînt toate intacte
un fel de nimb dansează prin pomi
cu gust amărui
şi miros de tămâie
timpul
internat în azil
trage să moară
în colţ un păianjen îmi
înfăşoară zilele
viaţa mea
puţin somnoroasă
e ca un chioşc de ziare
moţăind într-o haltă
însăşi lumina călăreşte un melc
îndepărtându-se
lângă fereastră
cu luna răsfirată în crengi
nucul pare o ţigară aprinsă
voi mai urca dealuri şi munţi până când
cercul se va închide
trecătoare ești viață
mi-ai spulberat praful
de sub tălpile desculțe
ai sărit din anotimp în anotimp
din culoare în culoare
peste umerii goi
care-ți simt din ce în ce mai greu povara
nu mă plâng
dacă ar exista încă o naștere
același nume l-aș purta
aceeași femeie
mi-ar striga trupul
din fiecare punct cardinal
aș da anii eternității
(cu toate că n-ar avea niciun efect)
ziua asta ar mai putea
pe ici pe colo să schimbe câte ceva
o urare
un zâmbet
o lacrimă
un cuvânt
părinții se uită la un film în camera cealaltă
încă mi-e bine așa
cu liniștea aceea dinainte de ninsoare
când primul fulg cade pe nasul iubitei și tu
o săruți ocrotitor
apoi ninsoarea crește îți intră în ochi pe gene
se topesc fulgii mici fulgii mari
încă mi-e bine așa
să îi ascult râzând și tușind în camera cealaltă
ca atunci când bei o bere cu prietenii și unul
spune un banc tare de te îneci hohotind
iar până ajungi acasă totul dispare toate grijile
și te duce un prieten care mai poate conduce
Comentarii aleatorii