poezie generală

imaginea utilizatorului dan petrut camui

ziua independenței

cum plouă sunt singur
de frică nu recunosc păsările prin față
zboară cu sentimentul de om
moartea în concubinaj cu o cifră
noaptea îngerul pietrei
digital
îmi arată ce haos face lumea din
minunile pretinse de
icoane clonate

fac să dispară lumina
printre vaporii de coduri
aruncă-i omului un os dintr-o carte și
va trece prin toate fusele orare
destinul cu mâna pe armă

imaginea utilizatorului kalipeto

această planetă e o tristețe cu doi sateliți

tu cădeai dintr-un vis
cu sufletul descheiat până la ultimul nasture
eu urcam râzându-mi ultimul răs
am pășit în tine ca într-un templu
pe care îl cereai golit de toate obiectele
te-am strigat când nu mai era nimeni
să te strige pe nume
yin și yang îmbrățișarea noastră fără capăt
minus și plus infinitul oglindă
dizolvat în cuvinte subțiri
aprizându-se ușor unul de la celălalt
lege și dragoste
suficient explozibil
cât să contorsioneze universul într-o
ultimă naștere

imaginea utilizatorului celestin

Noapte albă

e atât de plăcut
să-mi las lucrurile aranjate
asemeni unui bărbat care-şi sărută iubita

din naştere de ea insăşi
pregătesc gânduri să exploreze
zorii
cu voalul tras peste chip

insomnia
din ţârmul celor care mai cred în
poezie aruncă buchetul
viitoarea mireasă nu înţelege de ce tăcerea o apasă pe inimă

imaginea utilizatorului dudu

să mor io!

cineva… dacă m-ar întreba, la un moment dat, cum aș alege să mor
(strivit în cutremur, după o beție de comă înecat cu propria vomă,
călcat de șenila unui tanc, de roțile unui camion sau chiar de ale unui tractor),
probabil nu m-aș gândi de o mie de ori și aș spune:
străine, important, pentru mine, este, mai curând, să apuc, din când în când
(cât mai duc),
să trăiesc un... roman sau măcar o poveste
(dacă pentru primul caz timp nu mai este)
în care, negăsind (ca mai întotdeauna) un loc de parcare,

Pagini

Subscribe to poezie generală