am vrut să vezi că nu ai pierdut nimic că orice rădăcină
e în pământ că zilele noastre s-au strâns ghem și pulsează
înspre ochi nu mai știu nimic de tine ești ca o gară
nouă spre care merg încet pentru că așa e mersul trenurilor
pentru că sunt un calendar trecut mi-e dor de ridurile
tale de locul unde vroiai un tatuaj de căldura coapselor ca
și cum am avea un copil trist sau un bătrân drag de îngrijit
voi intra în nimeni și voi spulbera cuvântul cu sforăitul
meu calm după ce nu voi mai fi din mormânt se va ridica
mama își aștepta singură moartea într-un spital, într-o cameră numerotată, cu fereastră veche, înaltă, aproape solemnă precum un înger de veghe țintuit acolo demult lăsând se audă trecându-i ușor pe sub aripi primăvara care venea nu știu de unde venea și tot venea și nu se mai oprea din venit
Eu sunt cel ce nu sunt, Părinte. Şi dacă sunt
sensul meu e hexagonal:
când stau pe marginea lacului îmi pare că trăiesc
conform unei tăceri lungi dintre două cuvinte
aflate la o distanţă de săptămâni unul de altul.
deunăzi m-a sărutat iubita mea pe frunte
şi mi-am dat seama că e cel mai bun argument raţional
pentru dovedirea propriei mele existenţe.
Însă eu i-am sărutat călcâiul spunând femeie,
ce poate fi mai absurd decât existenţa bărbatului
ieşind din sămânţa femeii?
închide ochii îţi spun şi imaginează-ţi
cea mai frumoasă poezie de dragoste
ştiu ştiu aceasta nu s-a scris încă
pentru că poeţii se pierd în cuvinte
şi nu stiu să se oprească la timp
înainte de a scrie o poezie de dragoste
un poet trebuie să înveţe să tacă
hai să vedem dacă el, poetul
ar putea să descrie o dragoste mare cât china
sau mersul cu bicicleta printr-un câmp de lavandă
cu siguranţă s-ar pierde în detalii inutile
ba mânat de o logică poetică s-ar întreba de ce china
pe atunci soarele curgea ca mălaiul
măcinat proaspăt la scocul morii
galben era chiar şi iarna
când îl apăsam cu degetul mare
ca pe un bumb neîncheiat la piept
tăiam greu cărare cu bâta
prin lanul de buruieni înalte
cu şosetele trei sferturi
pline de ciucuri de scaieţi
săream gardul ca un hoţ
să nu mă afle nimeni
în livada noastră cu meri
Comentarii aleatorii