dacă oamenii sunt pomi atunci sunt mai degrabă peri
fructele la înălţimea soarelui de amiază cu mustul dulce
cad şi ele de la sine
viermănoase sau nu cu sâmburii mici şi moi fiindcă omul se rupe
ca să se lepede pe pământ cu dinţii şi oasele netezite
se topeşte ca fagurele
tu ştii
nu am mai cântat niciodată aşa
da, şi eu aud flutureii când se prind de gleznele îngerilor
şi eu ascult cum danseaz-o
luminiţă
în aer
mă simt atât de sfioasă acum/te rog nu mă mai ţine cu totul
captivă
e prea multa blândeţe/ca un fel de zăpadă fulguindu-se pe
crizantemele palide ale acestui septembre
mă ridic pe vârfuri dincolo de maidanez
muntele de aur se face mic
maidanezu’ scapă
aleargă prin bibliotecă în urma lui cărțile
se deschid automat la pagina treiștrei
Comentarii aleatorii