din mâini
sunetul învinge gravitaţia
pe mulţi îi surzeşte
sala de concert îmbrăcată în roşu
coloane de fum degajate de clape
amplifică sentimentul
suntem vecini cu universul
promite să nu facă zgomot
măsoară scena amenajată pe nuferi
cu paşi imaginari împrumută
apă de-acasă
animale neliniştite
pe colina de marmură
începutul furtunii un fus
cu vârful în jos lumina orbeşte
el e o cușcă goală
când intră în cameră pe albul pereților
apar vene mici florile pentru că de obicei aduce flori
miros a mâl cu fiecare cuvânt nerostit
se pierd mai multe petale până când pumnul transpirat
ține strâns un bici verde începe căutarea obrazului
a palmelor a părului nearanjat venele din tencuială palpită nervos
undeva pe-aproape cineva doboară un copac
din rădăcina lui altcineva se transformă în țipăt
scena se repetă halucinant din ce în ce mai repede ceasul argintiu
a blocat o secundă dar nimeni nu bagă de seamă
oamenii singuri nu se iscălesc la sfârşitul scrisorilor
nimic nu-i îndreptăţeşte să nu iubească
din umbră
eu te aştept
prin fereastra deschisă ca un ochi de toamnă împăienjenit
numai o frunză vine la aceeaşi masă
în lipsa cuvintelor
se apără cu amândouă mâinile de aburii ceaiului
n-am să-ţi spun tot
nici că părul mi-a dat fire albe
fără să mă îndoiesc vreo clipă cum zilele se sfârşesc
doar în lucruri nespuse
acolo unde mi-e inima încurcată cu întunericul
mi se zbate o pleoapă
pe dinafară e-o lume pentru care am ales să fiu liber
copacul împinge rădăcinile sub ziduri
tot mai aproape de umbră
în freamăt de scrisoare întârziată
iubirea
nu s-a trezit din vis
îmi tulbură somnul cu picioarele
cautându-mă
Sunt zile când mă ascund
în propria piele
ca un lunetist de elită
neauzit
nevăzut de nimeni
ţintesc filele unui calendar
agăţat pe un petic de piele
părtaş
sângele
nu-mi simte întunericul
doar focul
care arde în vene
bătaie cu bătaie
Comentarii aleatorii