să recunosc
ascult beat-uri tot mai rare
și gândesc în ritmuri tot mai lente
de parcă zilele care trec
impasibile ca un avion utilitar
pe deasupra capului meu
mă stropesc de acolo, de sus
din înaltul Soarelui lor de Amiază
cu un praf de plumb
doar noaptea și doar uneori
prin fereastra întredeschisă
mi se pare că întrezăresc un alt Soare
ceva mai mic,
mai blând, mai îngăduitor cu mine
și cu toate greșelile mele
vreau să te uit încet
zi după zi construiesc un anotimp latent
dă-mi timp să fac din toate ale tale
versuri de dimineață amiază seară
nu te va bănui nimeni în miezul lor
doar vor tresări când te vor întâlni pe stradă
se vor întreba unde te-au mai văzut
păpuşa de ceară s-a privit într-un ochi de apă
simţea mireasmă de pământ reavăn
peste pântecul ei sterp înfloreau pomii
plini de albine sălbatice
după numărul de iluzionism s-a ridicat pe vârfuri
dansa cu braţele deasupra capului
pentru viaţă şi pentru moarte
ţinea între palme răsăritul lunii
şi între dinţi cântecul ca pe un pumnal
se topea văzând cu ochii
prin sânii ei goi prin trupul ei gol treceau alte săbii
tot mai reci
în inima ei creşteau ţurţuri de sânge
vine o vreme când te gândeşti la viitor
ca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric
soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine / fumul de ţigară devine un laţ
de care se împiedică trecătorii
vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi zi
umbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă
Comentarii aleatorii