nu îmi e frică de bătrînețe
nici de hainele ei desperecheate
și reci
mi-e frică de ușurința
cu care mă adaptez
la tot mai multe zile
la linia de mijloc
și la inutil
și poate la faptul
că uneori din spatele cortinei
nu mai apare nimeni
sunetele devin o panică mută
luminile curg
printre crăpăturile tencuielii
iar tu
nu mă mai dori
unele lucruri nu ar trebui modificate niciodată
să rămînă așa cum au fost
va însemna pentru ele
o schimbare la fel de bună precum recele apei de munte
trecînd nepăsător peste osul de cerb
îngropat în rîpa de unde ies primăvara viespile
ca un foc
încrâncenaţii se aşază umăr la umăr
la semafor
aceleaşi versuri care-mi dau drumul
aerului din plămâni
mon bel amour mon cher amour ma déchirure
amintirea deşiră oase lungi albe
pe o farfurie mult prea îngustă
o grămăjoară de nisip strălucind
în soarele uitat pe faleză
un castel înghiţit de alge
îmi este dor de copilărie
în spatele unui raft o păpușă
ești dintr-odată
ți se zbate un ochi
pentru orice ne-ar despărți azi țările
aș vinde motivul
la prețul pieței sau lumea în
schimb
după trecerea ploii
parcă se bat niște păsări
un strop dovedește că pe aripi noi am călcat
nu avem voie să ne îndepărtăm
și nici să ne murdărim
cine iubește dă vina pe vânt
provoacă simțurile aplecate pe geam
unei priviri îi cade semnalul
parfumați
copacii își ard frunzele
cumplit
Comentarii aleatorii