întotdeauna ştiu negreşit că este duminică
după cum omentul mic şi omentul mare învelesc măruntaiele mele
soarele nu se lasă mereu prins azi este ca un arici temător dar
lucrurile încă au umbră moale şi catifelată ofelia descântă melcii
închişi în casă zmeura sălbatică zidurile văruite suspinele de tămăduit
care nu vor să-şi dea sufletul din cuşca toracică daniel se luptă cu visele
şi apucă balaurul de coarne în definitiv heraclit nu avea dreptate
în creierul meu este o baie de aur o vână groasă pe care o sondează
au fost timpuri când
eram mai puternică
pielea
încă nu începuse să-mi strălucească sub privirile bărbaţilor
pe atunci tata lovea cu pumnul în masă
se făcea linişte
noi ne simţeam vinovaţi pentru orice respiraţie
pâinea neagră ne astupa
găurile de şoareci din stomacurile noastre mici
şi eram fericiţi aşa
eram murdari
ochii abia se descoseau
iar lumea era atât de orbitoare în mizeria ei
iar lumea era
tot ce ne doream
Comentarii aleatorii