uneori dumnezeu mă scoate din priză

imaginea utilizatorului Virgil
antipoezie

uneori dumnezeu mă scoate din priză
o mie de ani de roșu de semafor
gînduri prelinse pe trotuar ca după un accident
în care nimeni nu se mai mișcă
doar sînge orb în căutare de umbră
alteori sfîrșitul unei ferestre pălmuite de ploaie în liniște
fără soare
un ziar lipit de treptele scării
ca o nevoie adîncă după urcare
incizia dintre sîni și teama de simetrie
apoi rostogolirea ultimelor gînduri în palme
cînd timpul nu trece
moare

Comentarii

mie imi place: "sfîrșitul unei

mie imi place: "sfîrșitul unei ferestre pălmuite de ploaie în liniște
fără soare".
e ca usa secreta din alice in tara minunilor. ma duce in alta parte, cea nescrisa probabil. e multa poezie aici, parca as fi intr-o sera...da, da...e o sera...sunt in transa...buhuhu...a trecut o pasare chiar prin ochii mei...
sper ca am voie sa comentez si sa fiu si vesela.

Poemul acesta este pentru mine încă

Poemul acesta este pentru mine încă o dovadă (dacă mai era nevoie) că acest autor se joacă pur și simplu cu talentul său uneori. Rezultatul sunt poeme ca acesta în care poți găsi destule elemente interesante (așa cum bine spun ante-comentatorii mei) mai puțin pe poetul Virgil Titarenco.
Cred că ar trebui să vă luați întâi Dvs. însuși puțin mai în serios Domnule Titarenco... cel puțin în linia acestui gen de poesis pe care ni-l prezentați. Dacă însă e joacă, din punctul meu de vedere, joaca artistului ar arăta altfel.
Marga
P.S. Una peste alta (special pentru un antecomentator cu probleme de persistență a memoriei) poemul are vibrație, deci oferă răsplata lecturii. Restul sunt desigur, exigențe la care nu aș renunța.

margas apreciez perseverenta cu

margas apreciez perseverenta cu care urmaresti ce scriu. iata un motiv sa nu ma las pe tinjala. si da, textul este un crochiu mai degraba. o antipoezie.