mignona -
...
stă într-un bloc uriaş de gunoaie cu ochii căscaţi
deasupra un nor de păsări
singurul cer înnădit fără sens
miroase a sărăcie şi a sfârşit
un sfârşit care nu se mai termină
se hrăneşte cu zile
(şi prunci aruncaţi în tomberoane)
ca o pasăre rămasă fără cuib
un copil se sprijină într-o aripă-
răbdarea
de-a uita a ierta darul tăiat în aşchii mărunte
foame teamă frig setea de mâine mai bun
şi toate astea împărţite cu şobolani şerpi gândaci
şi vise mărturisite doar nopţii în somn
să nu le tulbure lumina
în rest
doar moartea aminteşte că se mai poate schimba ceva
şi tăcerea mare cât lumea retrasă
în umbra ocnelor de sare
dintr-un suflet mirat de copil
viaţa şi-a cârpit adăpost între cartoane
Poezie:
Comentarii
daca-mi permiti, uite:
francisc -
ca o pasăre rămasă fără cuib
un copil se sprijină într-o aripă -
răbdarea
de-a uita a ierta darul tăiat în aşchii mărunte
şi toate astea împărţite cu şobolani şerpi gândaci
cand Dumnezeu mai trece bolnav
prin acest trup de copil
dormind intre cartoane
mulțumiri
mignona -
îmi pare mult mai sugestivă imaginea propusă de tine de aceea și modific strofa aceea.am scos ce am sesizat că a deranjat.
l-am scris demult, în urma unui reportaj tv, despre oamenii care trăiesc într-o groapă de gunoi. la vremea aceea mi s-a părut potrivită o înjurătură, din neputința de a face mai mult, dar ai dreptate, nu are ce căuta într-un poem.restul însă aș lăsa așa cum este, deocamdată, cu promisiunea că mă gândesc la propunerea ta.știu că se poate mai bine, apreciez ajutorul tău și chiar mă simt onorată. mulțumesc mult pentru atenție.
numai bine!