cerul acestor oameni este scump
obiect personal
viaţa împărţită de cărţi
răspund
cei ca tine nu au un loc pe care să-l numească
acasă
miroase a cuptor cu lemne
trupul fragil
cu forme semirotunde
de la tine nu vreau nici măcar un sărut
dacă găsesc pasărea cu bilet
o trimit înapoi
nostalgii nu mă poartă
trăiesc mitologic dar
plătesc
această uluitoare tristeţe se aşează peste mine ca pielea unui berbec jupuit
aşadar merg pămîntul sticleşte fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană
aşadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine ştie
ne ascundem de păcate în lucruri nemărturisite
întunericul creşte văzând cu ochii
zilele păstrate la ciorap n-au ţinut seama cât de repede trece timpul
cu picioarele aliniate ca nişte soldaţi bat pasul pe loc
umbra mi se agăţase de copaci
pentru că nu se măritase cu mine
am atins adâncimea singurătăţii
apoi m-am aşezat lângă ea
fără nicio supărare
amândoi ştiam că nu vom avea niciun motiv de îmbrăţişare
asta s-a întâmplat târziu într-o iarnă
în drum spre tine
până la stelele negre,
până s-a înnegrit albul
foilor de hârtie,
până am ajuns
ucigător de aproape
de-acea singurătate care,
plângând fără lacrimi,
în ceruri,
îşi înmormântează de-o viaţă
fiul ce s-a născut mort
pe pământ,
Comentarii aleatorii