de duminica trecută
nimeni n-a vorbit urât despre iubire
ne-am simţit bine
cel puţin aşa arată un sărut îndoit de câteva ori ca pe-un bilet scris
fără ocolişuri
de când aştept
la intrarea în sat
cuvintele se joacă de-a baba oarba
timpul s-a căţărat pe copacul de pe cel mai prăpădit deal
umbra ca o înapoiată
număra până la zece
iubirea ascunsă în inimă mi-a făcut semn cu degetul
să nu scot o vorbă
tu ridici pur şi simplu din umeri
prunc nenăscut
te-am plâns în pântecul meu gol
cum plângi în pernă pe ascuns
am frământat amarul vieţii cu lapte de spic crud
să creşti mândru şi puternic
să te naşti la umbră de chiparos
copilul meu
te-am legănat pe braţe ca pe un soare la răsărit
am rămas cu umerii arşi în haina zdrenţuită
am dormit cu tâmpla pe cremene
am sorbit din furtunile verii
m-am hrănit cu mură sălbatică
să te pot creşte
există un fel al lucrurilor de a se uita la noi
simți că trebuie să eschivezi , să plutești, să fii discret, flexibil
să ocolești cozile, piețele, scaunele din public, publicul
să nu te lași zgâriat de ghearele luminii artificiale de neon
să nu spargi becurile mai ales
până nu până nu
ai trecut de labirintul îngust al neliniștii
și găsești cel puțin un cer, un aer, o mare, o mare hârtie
pe care poți simți în sfârșit
portocalii , mirosul lor delicat
briza adevărată a vieții , apusul real ca un freamăt duios al morții
Eu sunt cel ce nu sunt, Părinte. Şi dacă sunt
sensul meu e hexagonal:
când stau pe marginea lacului îmi pare că trăiesc
conform unei tăceri lungi dintre două cuvinte
aflate la o distanţă de săptămâni unul de altul.
deunăzi m-a sărutat iubita mea pe frunte
şi mi-am dat seama că e cel mai bun argument raţional
pentru dovedirea propriei mele existenţe.
Însă eu i-am sărutat călcâiul spunând femeie,
ce poate fi mai absurd decât existenţa bărbatului
ieşind din sămânţa femeii?
zveltă ca o balerină
dimineaţa mă ia la dans
neîndemînatic aş prefera o partidă de şah
la o cafea tare
lucrurile care ni le-am spus azi-noapte
au rămas să mai doarmă
în oraş circulă zvonul că două drumuri se
întretaie victimă fiind perechea noastră de urme
ne spuneam azi-noapte ce bine ar fi dacă
nu ne-am spune nimic
ne-am aduna cuvintele ca pe nişte
boabe de grâu şi le-am putea semăna cândva
în gura copiilor
Comentarii aleatorii