absenţa ta are ceva dumnezeiesc, fiindcă în lipsa ta nu-mi rămîne decît credinţa, solida convingere că te voi vedea într-o dimineaţă ridicîndu-te leneş din pat cum se răreşte ceaţa în Herăstrău, goală, cu pielea înfrigurată de nelinişti şi satisfacţie, cu gesturi estompate de o frivolitate timidă, de începătoare, cu carnea sînilor strînsă, condensată, punînd în evidenţă sfîrcurile ca nişte ciocuri de pasăre ce se-adapă cu privirile mele, şi te vei îndrepta cu o nepăsare mimată către pachetul de ţigări, îţi vei aprinde una, vei trage din ea cu conştiinţa împăcată, de parcă ai fi eliminat un
după sărut
cuvintele tale erau mândre ca nişte degete pocnite din ce în ce mai des
şi-ţi vedeam inima cât flăcăra dintr-o lampă
de ceva timp
ţi-am fost alături
sărutându-te mereu înainte de culcare
n-am greşit
aşa cum puţin peste miezul nopţii
cu gândurile tot mai sărace
temerea unui desfrâu iese din patul unei femei primitoare
acoperit cu cearşaful
ca după o lună de miere
odinioară am ridicat case de chirpici pentru fiecare amintire
dar au venit apele îngheţul apele
chiar şi haina sperietorii din livada cu meri
s-a decolorat
totuşi mă întrebi ce s-a întâmplat şi cum mă simt
aş răspunde ceva aiurea
cum ar fi vai doamne sau la naiba cum să mă simt
dar mă abţin suntem prea singure soarele asfinte şi nu e nicio glumă
o palmă uriașă aspră și caldă
îmi acoperă ceafa tremur încerc să glumesc
dar mă prind repede că lumea a devenit prea îngustă
genunchii și-au pierdut elasticitatea tușesc
văd casa întâi o parte a acoperișului recunosc până și ploaia
e aceeași de acum treișdoi de ani deschid fereastra
oblonul verde reușesc cu greu să strecor
coada de la mătură între partea de sus a cuibului și streașină
trag cu putere cuibul se desprinde în stradă
fără să-i pese de ploaie țăranca a dat drumul umbrelei
Comentarii aleatorii