nevăzută arătare neagră
trăieşte în trupul meu
îşi face nevoile
mulţumită
într-un suflet comod
zi după zi mai intens
mai periculos îşi exersează un fel de
limbaj numai al ei
fără a putea fi imitat
aerul
o greutate pe care sisif de-aş fi
abia o mai suport
lumina nu-mi e nici ea mai uşoară
de când mă ştiu îmi plouă
pe ziduri
ca-ntr-un oraş de poet
cu tristeţea asistată de cititorii lui
niciodată nu-şi schimbă
culoarea apăsătoare
asculta noaptea scurgându-se prin burlane cuantic
mieunatul pisicilor, oamenii cu nouă suflete, luna
pancreatică, hormonală
somnul revertebrându-se în ea ca un amant
obosit
iubind
o
(să-ţi dăruiesc un cuvânt care nu exista -
subnocturn)
trebuie într-un fel sau altul să lungim timpul
să ne aplecăm peste balustradă fără să ajungem în rai
sau în iad
Viaţă!
am să sug din tine fiecare milimetru violet,
am să muşc tocurile tale ca spânzuratul ultima
gură de aer am să-ţi pipăi toate crustele arse,
tălpile-ţi prăfuite am să le miros cu nările sub
a noua scoarţă am să-ţi ascult numai inflexiunile de
femeie în ape bărbăteşti, iar frigul încheiat cu uitarea pâna la
gât, viii care împart gropi comune, lopata în forma inimii
Comentarii aleatorii