Curat contuzii. Chiar dacă-ți place poemul, la final tot te alegi cu câteva vânătăi. Prima strofă îmi pare foarte reușită, imaginile se clădesc una pe alta, ajutate din plin de un ritm simpatic sincopat, și chiar dacă rimele privite separat par facile, în context dau un farmec aparte. Interesantă construcție. Dar cu primele puncte de suspensie se și termină... "Fragmente de migrene" sună ca un glaspapir pe sticlă, deloc inspirat. "Plouând cu pași" și "plouă o umbră" se chinuie dar nu dau a poezie nicicum. Poate dacă era doar una din cele două, cu îngăduință ar fi trecut neobservată, dar așa la grămadă nu se susțin. Al treilea vers din strofa a doua salvează ceva, dar e rapid spulberat de ceea ce urmează. Probabil din cauza forțării rimei. Final fără strălucire, destul de plat și previzibil, poate fi privit cel mult ca o scuză. Lipsesc cu desăvârșire "tehnicile" foarte reușite cu care ne-a obișnuit (să spunem în "Desculț"), și cade împreună cu "Drogul" într-un spațiu mai puțin poetic, devenind o aglomerare confuză, grea, incomodă de imagini distonante, dau impresia de imobil și anchilozat. Nu știu care ar fi soluția, oricum Emil Fanache nu pare a avea nevoie de așa ceva, sunt doar păreri de cititor asupra unui autor cu pretenții.