S-a născut, a trăit şi a murit un anonim. Adesea, anonimul se naşte dintr-un tată botezat Ion şi o mamă botezată Maria. Dacă se năştea din tată cu numele Pian şi dintr-o mamă numită Lisabona, poate că l-ar fi chemat Alaindelon sau Maybah, Gigibecali sau Paris, dar aşa, pentru că pe mama a chemat-o Maria şi pe tata Ion, naşul i-a dat numele de Gheorghe, ca să aibă şi el nume de sfânt în calendar.
De la naştere, anonimul a fost sortit să fie un procent în tot felul de statistici, un x la sută din populaţia de sex masculin născută în mediu rural, sau urban, un x la sută între copii normali, un x la sută între copii născuţi între anul x şi anul y, şcolarizaţi şi absolvenţi ai studiilor obligatorii.
Dacă şi-ar fi petrecut copilăria la bloc, ar fi fost cel care nu era ales primul la jocurile în echipe, dar nici ultimul. Ar fi fost cel pentru care, şmecherul care dă poreclele în cartier, nu ar fi avut o soluţie.
Trăind la ţară până l-a luat în armată, a avut parte, poate, de unul sau doi fraţi şi a trăit o copilărie anonimă, cu vaca, ghiozdanul, hainele bune îmbrăcate duminica, însoţindu-şi părinţii la biserică, la slujbă.
Dacă ar fi trăit într-o societate civilizată, probabil că părinţii ar fi fost amendaţi pentru rele tratamente aplicate minorului, atunci când mama sau tata l-ar fi pocnit, pentru o năzbâtie.
Poate că, dacă ar fi fost membrul unei familii numeroase, societatea l-ar fi luat sub ocrotirea unei instituţii de stat, pentru a nu mai face curat la animale la vârsta de zece ani, atunci când tata şi mama erau la sapă, la pogonul de porumb, moştenit de la bunici. Norocosul, pe care instituţiile statului nu l-au luat sub oblăduire, a ajuns la vârsta când a trebuit să facă armata. Îmbărbătarea primită de la tata, pe lângă pachetul de ţigări strecurat în valiza de lemn semn al recunoaşterii că a ajuns băiat mare, alături de colţul basmalei negre ce acoperea gura şi grijile ei nerostite vreodată, tăcută şi cuminte, l-au aruncat într-un contigent de recruţi.
Cât şi-a făcut armata l-a păzit Dumnezeu de război şi de şansa ca un general, născut într-o familie de militari din tată-n fiu, concepând un atac, să-l plaseze în acel procent de pierderi de patruzeci la sută din efectiv, normale dealtfel, în strategia ocupării cotei, peste care au fost aruncate patruzeci de tone de proiectile de osutădouăzeci.
Anonimul nu a fost la doctor niciodată şi nici la infirmerie. Mândru, şi-a luat livretul şi şi-a găsit părinţii mai bătrâni, o soră măritată şi un frate mai mic gata de a fi încorporat.
Cu armata făcută, mai călit şi mai bărbat, a avut prima dilemă, să caute de lucru în oraşul apropiat sau să-i ajute pe bătrâni în gospodărie. Cum să-i lase pe părinţi singuri? Soră-sa a plecat la casa ei, ăl mic pleacă militar. Cu armata făcută, a ieşit la baluri şi şi-a căutat nevastă. Aia nu e bună, că sunt nişte sărăntoci puturoşi, aia e prea frumoasă şi nu se uită la mine. Aşa, anonimul şi-a găsit anonima, care a fost primită de mama şi de tata acasă, ca un ajutor, ca o izbăvire, ca un dat.
La primul copil a început să aspire , pentru acesta, la o şcoală mai înaltă şi la un trai la oraş, mai bun, mai uşor. Copilul a făcut o profesională, s-a însurat şi a rămas acolo, la asfalt.
În sat, primarii s-au succedat, oferind la alegeri, ulei, cartofi, sau o jumătate de miel la Paşte. Anonimul avea o familie numeroasă, cu destule voturi, aşa că la parlamentare, mai venea câte unul cu o foaie tipărită, un afiş şi cu un milion de lei. Părinţii şi i-a îngropat, pe rând, în acelaş cimitir sătesc. Locul de odihnă veşnică, nu era nici pe Aleea Scriitorilor, nici în Cimitirul Eroilor, nici la Ghencea Militar. Locul de îngropăciune îl are de la străbunici, şi nici măcar nu e pe aleea principală, dar nici la gard.
Copilul anonimului nu a mai făcut armata, că nu se mai face. Ce ţară o fi şi aia în care faci armată numai dacă vrei tu?
Anonimul a îmbătrânit şi a primit o pensie de la C.A.P.
Revoluţia a ascultat-o la radio. După revoluţie a reuşit să ia un teren, care îl moştenea de la bunicul, primit după războiul din 1916. Copii anonimului au vândut terenul, şi-au luat casă şi maşină, i-au făcut un puţ nou în curte, pentru că cel vechi se pomostise, şi i-au făcut baie şi closet în casă. Pogonul nu a vrut să-l vândă.
Vaca făta câte un viţel în fiecare an. Copii îl vizitau din ce în ce mai rar, că aveau serviciu. La Crăciun, copii veneau să-şi vadă părinţii şi să primească câte o pulpă de porc, de la tata şi de la mama, şi câte un bidon de vin negru. Vaca îşi făcea datoria anuală, fătând câte un viţel pe care îl sacrificau la Paşte şi dând câteva chile de lapte pe zi, pentru o brânză cu roşii şi o cană de lapte acru. Anonimul nu a avut cazier, nu a fost bolnav, nu a făcut cereri. El a votat mereu, dar astăzi a murit şi nu va mai vota.
Anonima şi-a pus basmaua neagră şi, când a plecat să dea de mâncare la animale, a lăsat o mătură lângă mort că aşa se face, să nu laşi mortul singur. Copii erau în curte cu vecinii, veniţi cu o lumânare, bând câte un pahar de vin, din care vărsau câte un strop, să bea şi mortul. Sigur, nu o vor supăra pe mama cu succesiunea, iar "pogonul ăla", nu prea e la preţ acum. Casa e veche dar are curte de o mie de metri. Anonima s-o descurca ea.
Ultima pensie de la C.A.P., a mortulu, alături de batista deznodată, sunt banii de parastas. Anonimul stă cuminte în sicriu, odihnindu-se de atâta anonimat. Anonima nu înţelege cum poate fi singură. Pe drumul spre cimitir basmaua neagră acoperă gura subţiată şi o lacrimă, în care, numai ea vede primul bal, unde l-a cunoscut pe Anonimul. Mirosul de tămâie şi lumânare arsă se împleteşte cu veşnica pomenire. Bulgărele de pământ loveşte sicriul, ca un punct mare şi negru la sfârşitul unui anonim.