Aş pleca pe furiş, ca o pată,
într-un tren încărcat cu petrol,
aş fugi cu tăcerea deodată,
ruginit, anamnezic şi gol,

aş pleca fredonând renunţarea
din oraş, din prezent, dintre voi,
înainte, s-albească-nserarea,
să-nnegrească uitarea,-napoi,

să coboare electric ninsoare,
ori să plouă mecanic în sus,
amorţit de atâta plecare,
să îngân diluarea supus,

să foşnească ceva pe sub fumuri,
o reclamă din plastic şi fum
să mă-ntrebe de vremuri, de drumuri,
să-i răspund de o vreme, de-un drum,

mai uitat, mai departe, mai simplu,
să mai simt doar o clipă din noi,
şi apoi, să mă spulbere timpul
din oraş, dintre mine, din voi.