la sfîrșitul zilei
devenim aristocrații
așteptărilor fără sens
amintiri cu cîrlige
se agață de creier
ne plac brusc cărămizile dar nu mortarul
cuvintele dar nu cele de legătură
intersecția dintre noi și durere
dispare
pipăim cu buricele degetelor
fața pîlpîitoare a orașului
lăsăm picăturile ploii
să treacă prin noi
pînă cînd timpul adoarme
îmbrăcat ghemuit
în cada de baie
eu tu
nimeni