fără amprenta gurii tale
pasăre împăiată în timpul zborului
priviți splendoarea care nu cade din văzduh
ci tremură când se deschide fereastra
fă să-mi înnopteze cuvintele tale în oase
abia pot privi în zori peste umărul iernii
îmi ajungi din ce în ce mai puțin
deși te sorb în pumni până la ultima picătură
tot mai rămâne în mine un gol
absența cât un bob de muștar cât o rodie cât o iubire
crește și e seară habar nu am cât de târziu