pe atunci soarele curgea ca mălaiul
măcinat proaspăt la scocul morii
galben era chiar şi iarna
când îl apăsam cu degetul mare
ca pe un bumb neîncheiat la piept
tăiam greu cărare cu bâta
prin lanul de buruieni înalte
cu şosetele trei sferturi
pline de ciucuri de scaieţi
săream gardul ca un hoţ
să nu mă afle nimeni
în livada noastră cu meri
dragostea se comportă ca un miriapod
înghiţit de o viperă.
devorează interiorul pînă îşi croieşte drum afară
omorînd şarpele.
memoria se aprinde în flaşuri scurte
ca un lac văzut din avion. ştiu
aveam o poftă nebună să-mi petrec seara dormind
de parcă întreg apartamentul s-ar fi inundat.
dacă m-aş fi dat jos din pat mi-aş fi murdărit tălpile
cu noroi.
azi am împins cu palmele în pânze albe căutându-te până când
am orbit şi lipsa ta mi-a părut o casetă pe care e imprimată
la nesfârşit aceeaşi tăcere
apoi ţi-am dezgropat oasele din memorie şi
le-am aşezat lângă mine pe jumătatea goală a patului dar nu a încetat să fie frig
dimpotrivă
tunelul s-a adâncit în mine
lumina s-a ascuns şi mai departe
vocile s-au întors să îmi şoptească
să mă ţină în delir
am ajuns
unde după fiecare eşec oamenii nu vor să continue drumul înainte
totuşi încerc să-mi ridic privirea ca un om singur care trebuie să meargă tot mai departe
dar există o obişnuinţă de care nu pot scăpa
rareori numele mai păstrează ceva din mine
atunci când mă strigi nu mă prind de alţii
mi-e greu să-mi pun capul să dorm
chiar dacă ştiu că visele sunt în stare să-mi aducă părticele de viaţă extraterestră
pe sârma de uscat rufe
mi-am întins trupul şi ăla rupt în coate
era odată o ţară al cărei singur locuitor
nu ştia că există
nu ştia că are în mîna lui dreaptă manualul de viaţă
da nu ştia
cînd se culca
prin somnul lui zburau stoluri de îngeri şi zodii zburau
de-a lungul de-a latul şi pe diagonala aspră a patului
Comentarii aleatorii