pot să presupun că stâlpii de pe dig sunt ace înfipte într-o epidermă de elefant
nu pot să-mi închipui că ar putea vindeca cotul râului
nici că podul este un deget al oraşului pe care apa să-l muşte
când are o criză de epilepsie
un lucru este sigur
realitatea respiră altfel în tentaculele ficţiunii
ventuzele ei intră adânc scormonesc umorile
şi îmi amintesc brusc
dulapul aşezat pe uşa lipsă dintre camere
spatele lui dezmembrat prin care intram şi ieşeam
dintr-o lume în alta
umbra mi-e întreruptă de plecările tale regulate
de-o vreme n-am mai strâns copacul în braţe
îmi rotesc capul în ideea că face bine la oase
pasărea e o creatură extrem de inteligentă
nu face rău
uneori mai bate din aripi îmbufnată
spre cer
nu zăbovesc
drumurile scrise de mână nu sunt trasate cu rigla
nici nu ştiu cât poate face o scrisoare până la tine
tu aşteaptă-mă
după primul îngheţ
niciodată fericită
nu mi-ai vorbit despre singurătate
când eşti la pământ nu-ţi prea arde de lucruri
mă cauţi
cel puţin o dată pe săptămână iubim
nu are sens să te ascunzi
regula jocului e să ţinem unul la celălalt
ca în anii optzeci
să punem în rând cu inimile
cărucioarele pentru butelii
îmbătrâniţi să privim la cei care se trezesc tot mai greu
mai sunt oameni înaintea noastră
rezistă
în cazurile cele mai rele
nu doar hrana rece poate distruge o relaţie de dragoste
vreau să ating o
femeie chiar şi când [încă] doarme
mirosul ştie să folosească
intenţiile absorbite de haine mă trădează
ploile
pe umeraşe fără trecut
caut poveşti despre
aripi nu am voie să cer Dumnezeu
face un semn după
sufletul ei agaţă fluturi de lumini
nopţii toarnă apă dulce trupul
lăsat pe nisip
sângele uită
privirea devine fiinţă
aburul scos de la fiecare
scufundăm geamanduri viselor
Comentarii aleatorii