neantul şi-a ridicat pleoapa grea,
a oftat
şi m-a lăsat să mă strecor în lume
gol,
fără cuvinte
şi făr’ de-nceput
fiecare îşi duce crucea
căutând locul
din care a fost smulsă
rădăcina
am văzut şi ştiu
eu am trăit locul în care
visul germinează
pot să vă îndrum
dar ce folos
mâna se întoarce-n sine
cuvintele îşi mestecă tăcerile
şi văd durerea
care creşte
limpezind cerul a primăvară
aici scriam despre Dumnezeu și diavol
pe vremea când eram ucenic
masa la care stau a fost cândva birou masiv
mahon cu miros de cerneluri
în locul chelnerului patrula redactorul șef
aș mâzgâli un chapeau pe șervețel
să dau de sufletul literelor apuse o votcă
în locul tipografiei o bucătărie modernă
miroase din ce în ce mai pregnant a hârtie
biroul nostru cu cești sparte
spațiu select în care nu-ți vine să te îmbeți
dane te-aș invita măcar o dată să batem în ziduri
ca în mașinile de scris
era un oraş în care tocurile înalte pocneau rar
pe asfaltul cel de toate zilele
dar când se întâmpla pământul tremura din încheieturi
precum mesele din vagonul restaurant
se învârteau mai iute moriştile de jucărie din parcul copiilor
noi doi ne-am împărțit
ce mai aveam de împărțit
nimicuri prin pungi menajere
tu m-ai urât iar
ziua și-a continuat liniștită
drumul
ca o lamă prin subțiori
picioarele păpușii de lemn
pe marginea balconului
atîrnă
ca o pedeapsă uitată
privindu-le ploaia mai rece mai hîdă
se face
și cade mărunt fără grabă
ca o femeie se lasă încet
dezbrăcată
de întuneric aproape
sau poate ziua s-a scurs
și ea
în această lagună în care
se leagănă triste gondole
gîndurile noastre
amare
gîndurile noastre uitate
ascunse în ceară de măști
decupate din noapte
Comentarii aleatorii